Redactor muzical pentru o oră...

Vineri. Ora 2.30. Ascult radio ca in fiecare vineri cand nu ma toropeşte oboseala. Psihologul muzical. Invitat: Cristian Popescu. Aştept să treacă orele ca să aleg muzica mea. Sunt redactor muzical de oră! Minutele trec greu în aşteptarea momentului meu. Mă tot gândesc că a doua zi trebuie să plec la Iaşi, deci trebuie să mă trezesc dimineaţă. Gândul acesta îmi aduce somn. Minutele trec. Invitatul vorbeşte. Sunt atentă mai ales că vreau să aflu mai multe despre activitatea lui. Aştept să spună câte ceva despre Lăcrămioara Popescu, fetiţa de la Tip top, care cânta "Nu nimeni nu mă vrea". Cât de mult mi-a plăcut acel moment. L-am reţinut deşi eram foarte mică! 3 fără un sfert. Mesajul primit pe telefon mă trezeşte. Aţipisem pentru cinci minute pentru că renunţasem la computer în favoarea patului. Imi deschid ochii larg şi privesc fix în perete ca să fiu coerenta când mă sună pentru a-mi comenta alegerile muzicale. Sună telefonul. Iulia mă întreabă dacă sunt gata şi ce fac. Îi zic că mă uit pe pereţi şi ascult radio. Începe să râdă. Culmea că n-aveam niciun strop de emoţie.
Andrei Partoş mă prezintă şi înainte de asta explică motivul pentru care mă aflu în direct. Am fost activă pe formul emisiunii şi colegii forumişti m-au desemnat redactor pentru o oră în luna ianuarie. Cu alte cuvinte, am ales opt melodii (s-au făcut noua pentru că am avut şi rezerve!) care mi-au plăcut şi îmi plac.
Nu am avut emoţii dar asta nu m-a ocolit de niscaiva bâlbe, una chiar în debutul "recitalului" meu. În loc de ora mea am spus noaptea mea la "Psihologul meu". Nu am avut emoţii dar probabil că din cauza oboselii îmi găseam greu cuvintele.
Am început cu "Me amor" interpretată de Adrian Enache pentru că aşa mi s-a părut firesc. Îmi place piesa şi am cerut opinia celor care au ascultat pentru a-mi spune dacă e o piesă potrivită pentru a fi promovată în vară. Nu am primit din păcate nicio o reacţie la ideea mea. Nici măcar de la colegii forumişti! Am vorbit mult despre Adrian Enache deşi nu mi-am propus lucrul acesta. Am explicat chiar şi motivul pentru care Adrian nu a acceptat să cânte în finala Eurovision cu piesa "Te iubesc" deşi i s-a dat ocazia. Am spus exact ce mi-a zis Adrian. Mai în glumă, mai în serios, ca un adevarat PR.
La două dintre piesele alese de mine am avut plăcerea să aud "inspirată alegere" de la moderator. Este vorba despre Lucie Silvas- "Nothing else matters" şi Natasha St Pierre- "Tu trouveras". Sunt piese care îmi plac foarte mult şi trec de etapa pieselor cărora eu le spun obsesii de moment. Pe acestea două, ca şi pe altele, le ascult mereu cu aceeaşi plăcere în suflet.
Am ales Take That şi La Bouche. Sunt trupe care mi-au fermecat anii adolescenţei şi pe cei de liceu. Ai mei, subliniez pentru că aşa am făcut şi în timpul minutelor dedicate mie. Am aflat cu această ocazie că piesa interpretată de Roxana Popescu se numeşte "Vreau să fii lângă mine" şi nu "Am nevoie de tine". Nu ştiam precis. Am găsit piesa cu ambele titluri şi nu mai ştiam care e corect. Acum ştiu că prima variantă e cea bună. Am vrut să aleg şi o piesă românească veche! E o piesă care mi-a plăcut deşi sinceră să fiu aş fi putut face playlistul numai cu piese din repertoriul muzicii uşoare. Am dedicat multe piese ascultatorilor şi Andrei a zis ca e un plazlist altruist. Ei bine, piesa "You wont forget me" de la La Bouche am ales-o pentru ca e "energizantul" meu. Vă recomand aceasta piesa cand sunteti lipsiţi de vlagă! Am mai ales Laura Stoica. Aici m-am ferit să spun anul de lansare al piesei "Călători în pustiu" pentru că nu-l ştiam deşi l-am căutat. Ştiam doar că e lansată la începutul anilor 90 şi tot am comis-o spunând. Am demonstrat nesiguranţă. Am ajuns la concluzia că cei născuţi într-o zodie se adună. Fără să-mi dau seama am ales vreo trei piese ai căror interpreţi, compozitori sau textieri sunt VARSATORI ca şi mine. Am încheiat, pentru că mi s-a dat voie să apelez la lista de rezerve cu TOM JONES - "I ll never fall in love again". Mi-a plăcut piesa asta şi recunsoc că mi-ar fi părut rău să nu apară printre bucuriile mele muzicale din ora de redactor muzical de la PM. Am dedicat-o lui Adrian Enache pentru că tot am vorbit noaptea aceasta despre el...Una peste alta, a fost o oră (aproape!) în care, pe lângă faptul că mi-am etalat gusturile muzicale, am exersat încă o dată posiblitatea de a vorbi în direct pentru o ţară întreagă. Fără emoţii, nu şi fără bâlbe. Promit că data viitoare voi fi mai coerentă dacă acum n-am reuşit. Oricum a fost pentru mine plăcerea de a transforma mintuele în muzică pentru că e visul pe care orice om de radio îl poartă în suflet. Altfel, ar lucra ca stomatolog sau funcţionar într-o bancă...Ori altă meserie care nu îţi cere să cauţi muzică pentru ceilalţi.

Comentarii

Anonim a spus…
Voteaza TE ROG piesa COCKTAIL DE SENTIMENTE (Adrian Enache) la www.slagartop.wordpress.com multumesc!!!Da urata mai esti!!!