Într-o pauză la cafea a venit ideea asta cu interviurile. Mă pregăteam să plec la Bucureşti pentru două zile şi am aruncat propunerea fără să fiu convinsă că mă voi putea ţine de ea. Încă mai era programul de ştiri dar simţeam nevoia să fac şi altceva...E ca atunci când copil fiind intri în magazin şi pui ochii pe o jucărie nouă pentru că cele de acasă s-au învechit. Aveam nevoie de o provocare. Şi a venit! Iată că în aprilie, pe 15, mai exact se fac 3 ani de atunci...
Un interviu săptămânal cu o vedetă presupune să ai relaţii foarte multe ca să poţi mulţumi cît mai multă lume. E interesant mai ales pentru provincie! Asta a fost şi marea provocare! În 1995, când am început aventura asta nu eram foarte sigură că voi reuşi. Aveam puţin contacte cu vedetele din capitală şi probabil că aş fi renunţat uşor dacă n-ar fi fost acele persoane la care am apelat cu încredere, ruşine, prietenie, sfială, curaj…
Rubrica asta cu vedete la radio, inedită pentru un post de radio local din Botoşani, a început cu două interviuri obţinute în deplasarea aceea din capitală. Primii mei protagonişti au fost Titus Andrei şi Adrian Enache. Ei sunt părinţii mei spirituali. Mi-au purtat noroc, aş putea spune pentru că iată după trei ani rubrica merge în continuare. Sunt la momentul actual peste o sută de interviuri cu vedete şi am cam tot atatea numere de telefon la care sun săptămânal şi spun celebra frază: Am o rugăminte daca se poate…un interviu pentru topul românesc de joi. Am ajuns să lucrez pentru emisiunea pe care o ascultam în liceu. Ciudată rocadă a timpului! Am învăţat să vorbesc şi să pun întrebări. Da, să pun întrebări pentru că interviurile nu se fac la întâmplare. Nu e totul să întrebi! Sunt interviuri la care m-am implicat profund, sunt unele pe care le-am făcut presată de timp în lipsa unui alt invitat pe care mi l-aş fi dorit dar pe care, pe ultima sută de metri, nu l-am mai găsit, sunt interviuri banale dar şi interviuri care păstrează în ele timpul. Mi-e gândul acum la o carte. Am impulsul acesta de câteva ori pe zi la fel cum îmi spun la ce ar trebui, pe cine ar interesa?. Dacă aş ştii v-aş răspunde.
Am încercat să fiu la curent cu ce se întâmplă în muzică dar în acelaşi timp să amintesc despre ceea ce cei mai tineri au auzit mai puţin. E absolut normal să ai muzica ta ca tînăr dar e musai să ai ştiinţă despre ce s-a întâmplat în trecut. Un popor fără trecut e lipsit de valoare! Muzica fără istorie nu are la ce se raporta. Cei de azi au obligaţia de a-i aminti măcar pe cei care au făcut pulberi de fericire din inimile părinţilor, bunicilor…
M-am ferit cât am putut de latura ascunsă a vieţii, lucru pe care mulţi dintre protagonişti l-au apreciat. Am vorbit despre muzica lor: obstacole, bucurii, dezamăgiri, dureri. Am intrat dincolo de scenă doar dacă mi-au permis sau dacă era nevoie. Am preferat să rămân prietenul lor decât jurnalistul care pentru o secundă de senzaţional îşi rupe relaţii care pot fi fermecătoare.Consider că poţi fi un jurnalist foarte bun şi dacă devii prieten cu vedeta. Important e sa nu o mediatizezi in exces sau sa ascunzi lucruri flagrante pe care le-a făcut şi pot dăuna celor din jurul tău. În rest, contează ca ceea ce spune să fie un exemplu, un model pentru cei care citesc. Abia atunci ai reuşit un interviu bun!
Un interviu săptămânal cu o vedetă presupune să ai relaţii foarte multe ca să poţi mulţumi cît mai multă lume. E interesant mai ales pentru provincie! Asta a fost şi marea provocare! În 1995, când am început aventura asta nu eram foarte sigură că voi reuşi. Aveam puţin contacte cu vedetele din capitală şi probabil că aş fi renunţat uşor dacă n-ar fi fost acele persoane la care am apelat cu încredere, ruşine, prietenie, sfială, curaj…
Rubrica asta cu vedete la radio, inedită pentru un post de radio local din Botoşani, a început cu două interviuri obţinute în deplasarea aceea din capitală. Primii mei protagonişti au fost Titus Andrei şi Adrian Enache. Ei sunt părinţii mei spirituali. Mi-au purtat noroc, aş putea spune pentru că iată după trei ani rubrica merge în continuare. Sunt la momentul actual peste o sută de interviuri cu vedete şi am cam tot atatea numere de telefon la care sun săptămânal şi spun celebra frază: Am o rugăminte daca se poate…un interviu pentru topul românesc de joi. Am ajuns să lucrez pentru emisiunea pe care o ascultam în liceu. Ciudată rocadă a timpului! Am învăţat să vorbesc şi să pun întrebări. Da, să pun întrebări pentru că interviurile nu se fac la întâmplare. Nu e totul să întrebi! Sunt interviuri la care m-am implicat profund, sunt unele pe care le-am făcut presată de timp în lipsa unui alt invitat pe care mi l-aş fi dorit dar pe care, pe ultima sută de metri, nu l-am mai găsit, sunt interviuri banale dar şi interviuri care păstrează în ele timpul. Mi-e gândul acum la o carte. Am impulsul acesta de câteva ori pe zi la fel cum îmi spun la ce ar trebui, pe cine ar interesa?. Dacă aş ştii v-aş răspunde.
Am încercat să fiu la curent cu ce se întâmplă în muzică dar în acelaşi timp să amintesc despre ceea ce cei mai tineri au auzit mai puţin. E absolut normal să ai muzica ta ca tînăr dar e musai să ai ştiinţă despre ce s-a întâmplat în trecut. Un popor fără trecut e lipsit de valoare! Muzica fără istorie nu are la ce se raporta. Cei de azi au obligaţia de a-i aminti măcar pe cei care au făcut pulberi de fericire din inimile părinţilor, bunicilor…
M-am ferit cât am putut de latura ascunsă a vieţii, lucru pe care mulţi dintre protagonişti l-au apreciat. Am vorbit despre muzica lor: obstacole, bucurii, dezamăgiri, dureri. Am intrat dincolo de scenă doar dacă mi-au permis sau dacă era nevoie. Am preferat să rămân prietenul lor decât jurnalistul care pentru o secundă de senzaţional îşi rupe relaţii care pot fi fermecătoare.Consider că poţi fi un jurnalist foarte bun şi dacă devii prieten cu vedeta. Important e sa nu o mediatizezi in exces sau sa ascunzi lucruri flagrante pe care le-a făcut şi pot dăuna celor din jurul tău. În rest, contează ca ceea ce spune să fie un exemplu, un model pentru cei care citesc. Abia atunci ai reuşit un interviu bun!
Comentarii