Pe la sfârşitul lunii februarie mi-am amintit că pe 9 martie 2006 se întâmpla nefericitul eveniment în urma căruia Laura Stoica împreună cu logdnicul său şi-au pierdut vieţile. Astăzi, mi-am reamintit de asta, graţie unei piese difuzată cu ea la Radio România Actualităţi. Şi subliniez Radio România Actualităţi pentru că oamenii de la redacţia muzicală a postului public de radio au fost mereu atenţi cu artiştii, cu compozitorii şi textierii noştri indiferent că a fost vorba de un eveniment trist sau fericit în viaţa lor. Au trecut aşadar 3 ani de când Laura a păşit în lumea de Dincolo... dar presa a uitat-o. A uitat cum o zi întreagă au făcut audienţă pe spinarea unei tragedii. A uitat că valorile nu au nevoie de timp. A uitat că Laura există chiar dacă nu mai e printre noi cu trupul, cu sufletul. A uitat că Laura a existat. A uitat să amintească de fatidica dată de 9 martie. În calendarul unui ziarist muzical bun data aceasta trebuie însemnată cu roşu la fel ca şi zilele în care au plecat la cele fără fiinţă Florian Pitiş, Adrian Pintea, Ştefan Iordache. La fel ca zilele în care cei care nu mai sunt dar şi cei care încă există şi ne fac vieţile frumoase s-au născut. De fapt, pe mine una a ajuns să nu mă mai mire chiar dacă e dureros până la urmă. Este vorba despre nepăsarea, despre goana după un senzaţional ieftin pentru o audienţă de moment şi nu câştigată în timp. Este indiferenţa presei faţă de valoare, faţă de calitate, faţă de ceea ce ar trebui să primeze ca naţia română să redevină o pepinieră de valori şi nu de ciumaci şi brăilence sexi. Avem valori dar nu le promovăm. Avem voci dar cotează mai mult cât de blondă, sau cât de apetisanţi sunt sânii artistei. Avem dar nu ne pasă. Pierdem prin noi înşine scormonind în gunoaie. Iar dovada e, iată, tocmai nepăsarea că 9 martie a fost şi va rămâne pentru iubitorii muzicii româneşti o zi de doliu. 9 martie. Ziua când Laura a lăsat un gol pe portativul sufletelor noastre. Dumnezeu s-o ierte!
Comentarii