
Eurovision 2009. Nu vreau sa scriu foarte mult despre eveniment ci doar să punctez câteva aspecte. Am fost unul dintre cei care la selecţia naţională a pariat pe Elena Gheorghe -The Balkan girls pentru că a fost singura de la care am avut aşteptări! Urmărind însă aseară finala concursului am ajuns la câteva concluzii:
1. Nu suntem originali când vine vorba despre Eurovision şi asta comparand piesa noastră cu cea interpretată de Nelly Ciobanu din Republica Moldova care s-a clasat mult mai în faţă decât România şi avem pretenţia că suntem un stat mai puternic decât vecinii moldoveni dacă e să acuzăm din nou inerentele jocuri politice...Ne furăm singuri urmărind un stil al Eurovisionului când de fapt acolo trebuie să te prezinţi cu ceva care să atragă atenţia, ceva nou, original, cu stil... Iar cele mai elocvente exemple sunt Luminiţa şi Sistem cu Let me try sau Trăistariu cu Tornero ( locurile 3 şi respectiv 5 în finala concursului!) Deci, se poate. Nu e totul politic...
2. Avem nevoie de o voce bună care să poată susţină un show şi o piesă pe măsură. Elena a fost bună dar nu puţini sunt aceia care au precizat că în semifinală a mers mai bine decâ
t în finală... Probabil, s-a relaxat înainte de vreme!

3. Promvarea puternică ne lipseşte. Ne bazăm pe 2-3 ţări unde oricum trăiesc români şi de bine, de rău primim voturi iar, în ţările de unde România nu ţin minte să fi primit vreodată un vot, ajunge rar sau deloc...Uneori, ne neglijăm chiar şi vecinii şi nu mă refer aici la Moldova ci la Rusia, Ungaria, Bulgaria, etc....
4. Şi mai e încă ceva....nu ar trebui să uităm prin ce trecem la Eurovision când ne alegem piesa la selecţia naţională. Compozitorii români ar trebui să muncească pentru Eurovision tot timpul anului până ajung la piesa aceea pe are o simt AUTENTICĂ, ORIGINALĂ, DE SHOW, CU MELODIE... Nu ştiu dacă ei îşi dau toată silinţa şi efortul componistic pentru a scoate o piesă care să ne reprezinte cu adevărat!
De data aceasta FELICIT MOLDOVA care a ştiut să trimită o voce bună cu o piesă inspirată din ţara pe care o reprezintă. FELICIT ROMÂNIA pentru show şi vocea Elenei...
Comentarii