Am observat ca mai ales în durere oamenii se îndreaptă spre Dumnezeu, spre rugăciune. Îşi caută forţa divină mai ales atunci când se simt sleiţi de orice putere, când suferinţa, fie că e vorba de o boală sau de un eşec sentimental sau profesional, îi doboară. Dumnezeu le bate la uşă atunci, El e dincolo de pragul lor. Fericirea nu le aduce prea uşor prezenţa Lui! Mie mi se întâmplă altceva şi m-am gândit să vă împărtăşesc acest gând pentru că nu o iau ca pe o superstiţie. E doar un sentiment pe care-l nutresc. Când fericirea îţi domina sufletul simţi o radiere în tot corpul tău, simţi un fel de nebunie care te înalţă şi dacă fericirea are legătura cu o dragostea simţi fluturii cum joacă în stomac ... Fericirea asta îţi inundă corpul şi uiţi că fără durerea simţită ieri nu ai fi trăit-o la fel de intens. Fără lacrima de mâine fericirea ar fi un fel de obişnuinţă aproape rutină... Când fericirea mă găseşte sentimentul meu e unic şi minunat dacă nu ar avea un adaos din putoarea gândului trist: dacă fericirea mea o să aibă revers mâine?! Nicio fericire nu vine neînsoţită... E într-un fel, cred şi sper, veriga care mă ţine legată de puterea divină ca să nu mă pierd total în fumul fericirii...
Comentarii