...1 iunie. Spectacol cu zeci de copii. Muzică, voie bună şi mult talent. Copii veseli, entuziaşti, inocenţi, fericiţi, trişti, posomorâţi, talentaţi, sinceri (cei mai mulţi sunt aşa, nu?), dar mai ales maturi. Brrr! Sună înfricoşător, aşa-i? Mai ales că maturitatea nu li se citea din interiorul care semăna cu al oricărui pitic din zonă ci de pe chipul încă neformat. M-am simţit revoltată şi am mulţumit Cerului că m-am născut într-o perioadă în care păpuşile la 10-12 ani -ca să nu zic mai devreme- reprezentau mitul copilăriei. Astăzi, păpuşa e un obiect de decor. Dar nu asta e ideea de azi ci fetiţele -artiste sau mă rog în căutarea unui drum artistic, În dorinţa acerbă de a semăna cu idolii lor mai mari îşi fabrică măşti pe care timpul te obligă să le porţi după 30, 40 ani. Şi zău că e păcat... Au chipul atât de angelic încât rujul acela de un roşu strident strică lumina emanată de privirea aia senină. Au o privire atât de caldă datorată ochilor mari şi vioi că pata de culoare închisă şi multă din jurul ochilor (căci e machiaj de scenă!) ameţeşte privirea unui om obişnuit cu inocenţa lor. Au un roz atât de firesc în obraji că amestecul cu coloritul acela fals duce într-un kitsch sadea. Înţeleg că perioada pe care o traversăm maturizează mult mai repede copiii generaţiei de azi, dar lumea artistică în care puştii se învârt îi face să-şi dorească să sară peste cei mai frumoşi ani. În dorinţa de a atinge culmile succesului cât mai repede, părinţii uită esenţa. Viitoarea vedetă (pentru că asta speră oricare din ei!) e înainte de a fi artist un simplu copil iar talentul nu e mai puternic dacă e mai împopoţonat cu straie de ultim trend sau cu culori care îi distrug inoncenţa pe care doar acum o au... E păcat, zău să nu-l laşi să-şi traiască anii cei mai frumosi firesc fără a fi prelucrat de lumini false şi tocuri pentru a fi mai înalt.. Sunt atât de frumoşi sinceri şi naturali......1 iunie. Spectacol cu zeci de copii. Muzică, voie bună şi mult talent. Copii veseli, entuziaşti, inocenţi, fericiţi, trişti, posomorâţi, talentaţi, sinceri (cei mai mulţi sunt aşa, nu?), dar mai ales maturi. Brrr! Sună înfricoşător, aşa-i? Mai ales că maturitatea nu li se citea din interiorul care semăna cu al oricărui pitic din zonă ci de pe chipul încă neformat. M-am simţit revoltată şi am mulţumit Cerului că m-am născut într-o perioadă în care păpuşile la 10-12 ani -ca să nu zic mai devreme- reprezentau mitul copilăriei. Astăzi, păpuşa e un obiect de decor. Dar nu asta e ideea de azi ci fetiţele -artiste sau mă rog în căutarea unui drum artistic, În dorinţa acerbă de a semăna cu idolii lor mai mari îşi fabrică măşti pe care timpul te obligă să le porţi după 30, 40 ani. Şi zău că e păcat... Au chipul atât de angelic încât rujul acela de un roşu strident strică lumina emanată de privirea aia senină. Au o privire atât de caldă datorată ochilor mari şi vioi că pata de culoare închisă şi multă din jurul ochilor (căci e machiaj de scenă!) ameţeşte privirea unui om obişnuit cu inocenţa lor. Au un roz atât de firesc în obraji că amestecul cu coloritul acela fals duce într-un kitsch sadea. Înţeleg că perioada pe care o traversăm maturizează mult mai repede copiii generaţiei de azi, dar lumea artistică în care puştii se învârt îi face să-şi dorească să sară peste cei mai frumoşi ani. În dorinţa de a atinge culmile succesului cât mai repede, părinţii uită esenţa. Viitoarea vedetă (pentru că asta speră oricare din ei!) e înainte de a fi artist un simplu copil iar talentul nu e mai puternic dacă e mai împopoţonat cu straie de ultim trend sau cu culori care îi distrug inoncenţa pe care doar acum o au... E păcat, zău să nu-l laşi să-şi traiască anii cei mai frumosi firesc fără a fi prelucrat de lumini false şi tocuri pentru a fi mai înalt.. Sunt atât de frumoşi sinceri şi naturali...
Comentarii