Un suflet călător parcurge mii de kilometri de drum nevăzut în căutarea unei lumini. Lumina pe care sufletul călător o caută este asemeni unui toiag pe care se sprijină când, rupt de frumuseţea lumii, începe să şchiopăteze. Dar ca să-şi găsească lumina, sufletul-călător colindă cătunul celei mai neînsemnate experienţe. Viaţa fără aceste întâlniri este pentru sufletul-călător ca un deşert, ca o primăvară uscată. Sufletul-călător are datorii imense faţă de cel care-l poartă. Fiecare lacrimă, fiecare zâmbet, fiecare cuvânt, fiecare emoţie, fiecare vis, fiecare amintire, fiecare întâlnire sunt depozitate într-un sertar, sunt şterse în permanenţă de praf, pentru că formează personalitatea celui care posedă sufletul-călător. Iar el, sufletul călător are satisfacţia înţelepciunii proprietarului său, a unei demnităţi, a unei armonii cu lumea care-l înconjoară, a unei sensibilităţi pe care o pune în valoare în faţa celor al căror suflet-călător a parcurs drum mai scurt, a unor bucăţi care formează la un moment dat întregul uman. Sufletul-călător este un fel de cupidon al trăirilor frumoase; le culege, le adună, le amestecă în permanenţă cu visele şi amintirile celui căruia îi este slujbaj. Fiecare om se simte după cât de mult sau puţin a călătorit sufletul său prin lumea trăirilor, a experienţelor de viaţă, a cuvintelor, a poveştilor, a literelor, a cifrelor, a trecutului, a necesităţilor fireşti...Un suflet călător parcurge mii de kilometri de drum nevăzut în căutarea unei lumini. Lumina pe care sufletul călător o caută este asemeni unui toiag pe care se sprijină când, rupt de frumuseţea lumii, începe să şchiopăteze. Dar ca să-şi găsească lumina, sufletul-călător colindă cătunul celei mai neînsemnate experienţe. Viaţa fără aceste întâlniri este pentru sufletul-călător ca un deşert, ca o primăvară uscată. Sufletul-călător are datorii imense faţă de cel care-l poartă. Fiecare lacrimă, fiecare zâmbet, fiecare cuvânt, fiecare emoţie, fiecare vis, fiecare amintire, fiecare întâlnire sunt depozitate într-un sertar, sunt şterse în permanenţă de praf, pentru că formează personalitatea celui care posedă sufletul-călător. Iar el, sufletul călător are satisfacţia înţelepciunii proprietarului său, a unei demnităţi, a unei armonii cu lumea care-l înconjoară, a unei sensibilităţi pe care o pune în valoare în faţa celor al căror suflet-călător a parcurs drum mai scurt, a unor bucăţi care formează la un moment dat întregul uman. Sufletul-călător este un fel de cupidon al trăirilor frumoase; le culege, le adună, le amestecă în permanenţă cu visele şi amintirile celui căruia îi este slujbaj. Fiecare om se simte după cât de mult sau puţin a călătorit sufletul său prin lumea trăirilor, a experienţelor de viaţă, a cuvintelor, a poveştilor, a literelor, a cifrelor, a trecutului, a necesităţilor fireşti...
Comentarii