Am fost joi la un concert simfonic sustinut de orchestrele reunite ale scolii de muzică din Botosani si din două localităţi din Germania. O atmosferă deosebită. Muzică rafinată. Un limbaj unviersal. Tineri talentaţi şi o sală plină cum rar îţi e dat să vezi la spectacolele susţinute săptămânal de orchestra botoşăneană (şi e păcat căci chiar merită!). O muzică aleasă special pentru a prinde la publicul tânăr, interesat într-o oarecare măsură de zona clasică (tinerii spectatori priveneau în mare parte din elevii Liceului de Artă "Ştefan Luchian" care-l are ca director adjunct pe Nicolae Ursu, unul din dirijorii spectacolului) precum Franz Schubert, P. Mascagni, Emil Waldteufel, Mozart, Camille Saint Saens, Henri Mancini, Alec Templeto, Webber sau Badelt. Printre spectatori culmea, şi mulţi copii. Copii de toate vârstele însoţiţi de părinţi, probabil erau fraţi celor de pe scenă sau rude, etc. O întâmplare petrecută pe vremea când eram eu în liceu şi luasem contact cu lumea spectacolelor de muzică clasică printr-o atare conjunctură m-a învăţat că audiţia unei muzicii simfonice se face într-o linişte desăvârşită fără bruiajul celor din jur, fără scâncete, fără tropăieli pentru că altfel nu se înfiripă vibraţia şi căutările lăuntrice pe care clapele unui pian, acordul unei viori sau sunetul unui flaut ţi le pot clădi pe suflet. Joi, freamătul muzicii s-a împletit într-o notă discordantă cu vocile unor copii care plicitisiţi de lipsa de energie de pe scenă şi le-au folosit pentru personajele păpuşilor pe care le-au adus cu ei. Câteva minute mai târziu un telefon a sunat fără ca posesorul lui să se mai străduiască a-l închide. L-a lăsat căci probabil era tot o muzică... Copiii trebuie aduşi de mici în sălile de concert pentru a-şi obişnui auzul cu marea muzică, dar asta nu se face oricum. Un părinte educat la rândul lui, un părinte care îşi doreşte un copil educat ştie să-l determine pe micuţ să-i placă la concert. Ştie să-l facă să-şi dorească şi a doua oară! Un copil are nevoie de poveşti pe care eşti dator ca părinte să le imaginezi pentru a i le lega de muzica aceea, pentru a-l obişnui că muzica e însăşi o poveste pe care mintea şi sufletul o scriu şi o imaginează... Un copil nu vine oricum la un concert de muzică clasică pentru că rişti să fii arătat cu degetul ca un părinte prost. Un copil trebuie pregătit ca să înţeleagă ce se întâmplă cu lumea suntelor muzicale..Am fost joi la un concert simfonic sustinut de orchestrele reunite ale scolii de muzică din Botosani si din două localităţi din Germania. O atmosferă deosebită. Muzică rafinată. Un limbaj unviersal. Tineri talentaţi şi o sală plină cum rar îţi e dat să vezi la spectacolele susţinute săptămânal de orchestra botoşăneană (şi e păcat căci chiar merită!). O muzică aleasă special pentru a prinde la publicul tânăr, interesat într-o oarecare măsură de zona clasică (tinerii spectatori priveneau în mare parte din elevii Liceului de Artă "Ştefan Luchian" care-l are ca director adjunct pe Nicolae Ursu, unul din dirijorii spectacolului) precum Franz Schubert, P. Mascagni, Emil Waldteufel, Mozart, Camille Saint Saens, Henri Mancini, Alec Templeto, Webber sau Badelt. Printre spectatori culmea, şi mulţi copii. Copii de toate vârstele însoţiţi de părinţi, probabil erau fraţi celor de pe scenă sau rude, etc. O întâmplare petrecută pe vremea când eram eu în liceu şi luasem contact cu lumea spectacolelor de muzică clasică printr-o atare conjunctură m-a învăţat că audiţia unei muzicii simfonice se face într-o linişte desăvârşită fără bruiajul celor din jur, fără scâncete, fără tropăieli pentru că altfel nu se înfiripă vibraţia şi căutările lăuntrice pe care clapele unui pian, acordul unei viori sau sunetul unui flaut ţi le pot clădi pe suflet. Joi, freamătul muzicii s-a împletit într-o notă discordantă cu vocile unor copii care plicitisiţi de lipsa de energie de pe scenă şi le-au folosit pentru personajele păpuşilor pe care le-au adus cu ei. Câteva minute mai târziu un telefon a sunat fără ca posesorul lui să se mai străduiască a-l închide. L-a lăsat căci probabil era tot o muzică... Copiii trebuie aduşi de mici în sălile de concert pentru a-şi obişnui auzul cu marea muzică, dar asta nu se face oricum. Un părinte educat la rândul lui, un părinte care îşi doreşte un copil educat ştie să-l determine pe micuţ să-i placă la concert. Ştie să-l facă să-şi dorească şi a doua oară! Un copil are nevoie de poveşti pe care eşti dator ca părinte să le imaginezi pentru a i le lega de muzica aceea, pentru a-l obişnui că muzica e însăşi o poveste pe care mintea şi sufletul o scriu şi o imaginează... Un copil nu vine oricum la un concert de muzică clasică pentru că rişti să fii arătat cu degetul ca un părinte prost. Un copil trebuie pregătit ca să înţeleagă ce se întâmplă cu lumea suntelor muzicale..
Comentarii