El trimite câte un înger la fereastră ca să vadă....

Crăciun. Octavian Goga. Copii. Vedeţi vreo legătură? Eu, da! Chiar mă gândeam zilele trecute că ar trebui să scriu ceva despre Crăciun în perioada aceasta şi nu găseam subiect. E drept că nu-mi găsisem starea specifică sărbătorii... O melodie pe care am auzit-o recent mi l-a furnizat. Mai exact, versurile piesei care sunt semnate de Octavian Goga şi descriu minunata lume a copilăriei în perioada cea mai frumoasă din an pentru ei. Poezia aceasta pentru mine are o poveste aparte. Versurile ei mi-au marcat copilăria. În perioada în care chiar credeam că un bătrân vine de departe în fiecare an şi aduce daruri la fiecare copil, simţeam fiori de fiecare dată când bunicu' o recitea. De la el o ştiu! E atât de frumoasă... O ascultam cu ochii în fereastra care-mi desena în faţă întunericul nopţii. O ascultam cu privirea aţintită într-un gând transformat în rugăciunea că îngerii lui Moş Crăciun n-or să vadă năzbâtiile mele. O ascultam cuminte sperând că asta va anula din obrăzniciile mele, de altfel cu nimic ieşite din comun pentru vârsta aceea. O ascultam imaginându-mi cartea aia mare de pe genunchii moşului şi pixul fermecat cu care îşi notează fiecare faptă săvârşită de piticii care-l aşteaptă lângă brad. Poezia asta era ca un răspuns la multele întrebări puerile pe care mi le puneam despre existenţa lui...Şi mi-a răspuns. Şi m-a păcălit bunicu' frumos cu melodia asta. Mă uitam pe geam ştiind că îngerii lui Moş Crăciun se uită la mine şi mă întrebam cum de moşu' are îngeri pentru atâţia copii??? Şi ascultam poezia într-o cuminţenie sfântă... Şi totul era într-o magie pe care am înţeles-o şi în care mai cred.

Zilele acestea am ascultat piesa "Crăciunul copiilor" în interpretarea Oanei Sârbu. Sufletul meu şi-a construit cu ea leagăn pentru sărbători. Nu-mi pot imagina ce mă putea aduce mai aproape de sentimentul sublim al sărbătorii decât amintirea poeziei de la bunicu'. Mulţumesc pentru momentul acesta drag...