Earth hour ploios, dar entuziast...






Earth Hour! Dacă am devenit mai responsabilă cu ceea ce înseamnă a preţui mediul înconjurător, asta se datorează câtuşi de puţin şi acestei campanii în care mă implic ca reprezentant al Primăriei Botoşani pentru al treilea an consecutiv. M-a acaparat ideea! În primul an nu am ştiut că va lua o aşa amploare. În al doilea an am vrut ca şi despre Botoşani să se vorbească precum un oraş în care, de EARTH HOUR, s-a petrecut ceva. Şi a fost! În 2010, Earth Hour a fost primit cu surprindere, cu uirmire şi cu sentimentul acela de inedit pe care îl aştepţi pentru ca viaţa ta să mai iasă din rutina zilnică. Asta m-a stimulat atunci! În 2011, totul a căpătat amploare numai că nu te pui cu vremea, iar evenimentele în aer liber au riscul de a-şi pierde puţin din esenţă. Nu-mi dau seama perfect dacă a ieşit foarte bine sau bine sau au fost mai mult nemulţumiri. Sunt bucuroasă că, în ciuda ploii care m-a terorizat întreaga zi, au fost prezenţi cam 400 botoşăneni care au răbdat până la final chiar dacă, acasă, la televizor, puteau urmări (chiar şi cu lumina stinsă!) meciul României. Oricum, n-au pierdut nimic! Naţionala noastră de fotbal nu mai e ce a fost... Dar ăsta e un alt subiect! Earth Hour 2011 la Botoşani a fost ploios, dar entuziast. Mi-ar fi părut rău să fi renunţat la eveniment doar pentru ca ploaia.... Am schimbat locaţia. Ne-am mişcat mai puţin. Am renunţat la unele momente imposibil de pus în scenă din cauza spaţiului strâmt, dar am avut un BT MARE din lumânări care, zic eu, ne-a ieşit bine şi care, în ciuda curentului, ploii şi a vântului a rămas intact până la sfârşit, când luminile clădirilor din jur s-au reaprins. A trebuit să organizăm unele lucruri din mers. A trebuit să ne scuzăm des pentru uşoara debandadă. A trebuit să stabilim ordinea lucrurilor pentru ca spectacolul propus într-un spaţiu larg să capete viata pe nişte trepte doar pentru a ne feri de ploaia care a încetat la final... Felicit copiii de la grupul Cheia Sol coordonat de Oana Puşcaşu care, da, mi-e prietenă dar nu de asta apelez la ea sa colaborăm ci pentru ca face parte dintre acei oameni care pun suflet când se implică în ceva şi îi place să fie puţin altfel decât un spectacol banal.... Îi iese! Copiii au fost la înălţime şi anul acesta şi sunt convinsă că, dacă spaţiul le-ar fi permis, ne-ar fi arătat mai mult! Dar promitem una şi mai tare la anu',da?;)) Am ales anul asta ca element inedit în cadrul spectacolului o demonstraţie de karate pe întuneric. Şi au fost trei puşti talentaţi care au demonstrat că se fac pe bune arte marţiale la Botoşani! Şi asta tot aşa într-un spaţiu strâmt, lângă lumina lumânărilor. Impresionant a fost şi recitalul trupei Icarus care a reuşit să facă un adevărat spectacol cu publicul prezent. Au ales piese cunoscute de mai toţi, din folk şi, împreună cu publicul, au demonstrat că atunci când simţi chef de distracţie şi muzică nu ai nevoie de priză, calculator sau scenă organizată... Pentru ei cred că a fost un test bun să-şi dovedească priza la public! Am încheiat seara cu un lanţ uman, aşteptat de mulţi. Am avut brăţări fluorescente, albastre, ne-am prins de mână şi chiar dacă a ieşit, în final, mai mult o horă, se cheamă că a fost ceva imprevizibil, fără riglă şi creion...Ne-am prins de mâini fericiţi că am rezistat ploii, că Botoşaniul nu a fost exclus din ecuaţia unei ore dedicată Pământului...

Mulţumiri tuturor celor implicaţi în organizare! Căci trebuie să recunosc, numărul organizaţiilor care au pus umărul anul acesta la EARTH HOUR a fost impresionant!
Toţi partenerii Primăriei Botoşani au primit diplome din partea primarului Cătălin Flutur, cum de altfel era firesc!

Comentarii