Vreau mai multă pasiune pentru muzica românească la "Atenţie, se cântă"

Emisiunea "Atenţie, se cântă!" rămâne încă printre primele mele preferinţe muzicale în ceea ce priveste programul tv românesc. Îmi place emisiunea, dar nu întâmplător am adăugat în fraza de mai sus ÎNCĂ, pentru că în ultima vreme constat o oarecare rutină în realizarea ei. Entuziasmul de la început (emisiunea are 10 ani!) păleşte încet-încet. Nu mai simt ardoarea de la început de a avea invitaţi unul şi unul, de a se cânta româneşte. Acum, doar 1-2 sunt nume mari şi atât ei cât şi cei din noul val aleg muzica străină în pofida celei autohtone. Slavă Domnului, se păstrează încă ideea de a se cânta live. Cu foarte puţin timp în urmă, emisiunea aceasta era pentru mine un etalon (prefer să cred că este încă) pentru lansarea unor voci tinere. În ultima vreme, remarc cu o uşoară dezamăgire şi voci mai puţin hotărâre la o cântare live... Cel mai mult mă dezamăgeşte faptul că s-a pierdut ideea ţinută cu putere la început de Horia Moculescu de a se cânta muzică românească mai mult decât repertoriul internaţional. Vreau ca emisiunea să-şi recapete entuziasmul, pasiunea pentru muzica românească şi pofta de a lansa cu adevărat tinere talente.

Comentarii