Nu-mi place să fiu tristă, nu-mi place să-mi văd obrajii păliţi de lacrimi şi genunchii îndoiţi de neputinţă. Am suficient curaj să înfrunt situaţii fel de fel şi ştiu că viaţa este făcută din bune şi rele. Viaţa este o alegere, un drum, o punte. Şi da, nu mă recunosc în stările mele de nefericire, de îndoieli şi neglijenţă. Mă simt obraznică faţă de Cel de Sus când obosesc să lupt şi de aceea poate, după o zi când pânzele nu au fost arborate sus, îmi aşez gîndurile în palmă, privesc cu capul în pumnii sprijiniţi pe masa de lucru şi vorbesc eu cu mine. Îmi fac curaj, îmi adun forţa pe cale să se risipească, îmi strecor câteva picături de vis peste otrava neputinţei şi a golului în care mă rostogolesc. Mă ridic şi ştiu că am o singură opţiune căci fără să continui, nu ai cum să alegi, nu ai cum să visezi mai departe. Viaţa mea e formată din vise; mereu am visat şi cam tot ce am croşetat cu mintea, am construit în realitate sigur nu lin, nu fără piedici, nu fără lacrimi, nu fără genunchi loviţi şi plecaţi, nu fără cărămizi sfărmate. Am înălţat mai mereu singură propriile avioane, stelele care m-au făcut să strălucesc şi mi-am aprins singură lumina când în juru-mi se întuneca. Nicio înserare nu trebuie să-ţi întunece drumul atâta timp cât paşii te duc către o altă împlinire, cînd mîinile tale construiesc pod peste speranţe, viitor, suflet. Viaţa este şi bună, şi rea, e încercare, e curaj, e vis, e pasiune, e tot ce noi construim şi lăsăm în urmă...
Comentarii