Voluntariatul oferă de ieri, de când a fost adoptat ca lege, mai mult pentru cei care îl practică. Face deja obiectul unei legi și practicarea lui reprezintă pentru tineri, experiență, la propriul CV. Am făcut, fac și probabil voi face acte de voluntariat.
Consider și asta un fel de microb, un viciu de care nu scapi foarte ușor, la fel ca fumatul, ca alcoolismul. Te apuci și efectiv nu te poți lăsa indiferent că uneori, din cauză mentalității oamenilor, constați că degeaba îl practici, că oricum nu schimbi nimic, că o cărămidă în plus nu schimba schema vieții.
Eu nu am ca vicii nici alcoolul, nici fumatul, cu atât mai mult drogurile sub orice formă ar fi ele. Actele de voluntariat, că vorbim de campanii umanitare, sociale, că vorbim despre proiecte interesante pentru copii, tineri, sunt însă un viciu, dacă îl pot numi așa.
A fi voluntar înseamnă pentru mine a te implica iar faptul că s-a inițiat o lege în acest sens, aș spera să fie o stimulare în plus pentru copii, pentru tineri, pentru cei care, după anii de școală, sunt dezorientați, unii întrebându-se ce știu să facă, alții unde dau, încotro merg.
A te implica în proiecte, a căuta campanii sociale înseamnă să-ți descoperi niște atuuri, Atuurile vor fi apoi puse în valoare prin implicarea ta în activitățile gândite în proiectele respective. Aici, cred că e de fapt esența voluntariatului, doar că da, exista marele risc ca odată implicat în acte de voluntariat, să nu mai poți renunța, să termini un proiect, să spui la final că ai terminat-o de tot cu implicarea fără retribuții bănești și apoi s-o iei de la capăt la următoarea idee interesantă și inedită.
Dar chiar așa, ce e mai trist pentru noi ca oameni: fumatul excesiv, alcoolismul sau un voluntariat de care nu mai scapi, dar în urma căruia primești un zâmbet senin smuls din ridurile triste ale vieții?
Da, sunt pentru voluntariat mai ales când e practicat pe băncile școlii. Am însă un semn de întrebare. Ieri, la o activitate la un liceu, am fost consternată de atitudinea delăsătoare a unor tineri cărora li se cerea implicare, acțiune pentru ca CVul lor să arate bine, pentru ca mai târziu să nu caute dezorientați ce li se potrivește.
Dacă acestor tineri nu li se spune imortanta implicării lor în activități prin care să se descopere pe ei, nu li se dă ocazii la școala să se implice, atunci când și unde să învețe calitatea de a fi voluntar? Tinerii au nevoie și aici de un coordonator, un om care să-i stimuleze, să-i mobilizeze spre a fi niște viitori oameni responsabili. Cu ei, cu mediul în care trăiesc!
Consider și asta un fel de microb, un viciu de care nu scapi foarte ușor, la fel ca fumatul, ca alcoolismul. Te apuci și efectiv nu te poți lăsa indiferent că uneori, din cauză mentalității oamenilor, constați că degeaba îl practici, că oricum nu schimbi nimic, că o cărămidă în plus nu schimba schema vieții.
Eu nu am ca vicii nici alcoolul, nici fumatul, cu atât mai mult drogurile sub orice formă ar fi ele. Actele de voluntariat, că vorbim de campanii umanitare, sociale, că vorbim despre proiecte interesante pentru copii, tineri, sunt însă un viciu, dacă îl pot numi așa.
A fi voluntar înseamnă pentru mine a te implica iar faptul că s-a inițiat o lege în acest sens, aș spera să fie o stimulare în plus pentru copii, pentru tineri, pentru cei care, după anii de școală, sunt dezorientați, unii întrebându-se ce știu să facă, alții unde dau, încotro merg.
A te implica în proiecte, a căuta campanii sociale înseamnă să-ți descoperi niște atuuri, Atuurile vor fi apoi puse în valoare prin implicarea ta în activitățile gândite în proiectele respective. Aici, cred că e de fapt esența voluntariatului, doar că da, exista marele risc ca odată implicat în acte de voluntariat, să nu mai poți renunța, să termini un proiect, să spui la final că ai terminat-o de tot cu implicarea fără retribuții bănești și apoi s-o iei de la capăt la următoarea idee interesantă și inedită.
Dar chiar așa, ce e mai trist pentru noi ca oameni: fumatul excesiv, alcoolismul sau un voluntariat de care nu mai scapi, dar în urma căruia primești un zâmbet senin smuls din ridurile triste ale vieții?
Da, sunt pentru voluntariat mai ales când e practicat pe băncile școlii. Am însă un semn de întrebare. Ieri, la o activitate la un liceu, am fost consternată de atitudinea delăsătoare a unor tineri cărora li se cerea implicare, acțiune pentru ca CVul lor să arate bine, pentru ca mai târziu să nu caute dezorientați ce li se potrivește.
Dacă acestor tineri nu li se spune imortanta implicării lor în activități prin care să se descopere pe ei, nu li se dă ocazii la școala să se implice, atunci când și unde să învețe calitatea de a fi voluntar? Tinerii au nevoie și aici de un coordonator, un om care să-i stimuleze, să-i mobilizeze spre a fi niște viitori oameni responsabili. Cu ei, cu mediul în care trăiesc!
Comentarii