Încă o dată mi-am dat seama că subiectele culturale, educaționale sunt ultima idee pentru un ziarist, când de fapt fără educație, fără cultură, fără istorie nu exităm ca popor, ca neam. Azi, o reuniune de proiect la o școală, n-are importanță care și unde. Vin copii din altă țara, n-are, de asemenea importanță care țară! Vin și ziariștii! Zic: oau, în sfârșit. Una dintre colege se apropie de mine sau mă rog, mă aflu eu în apropierea ei, îmi zice: "n-am avut ce face, e fosta mea dirigintă aici și m-a rugat să vin!". Mai încolo, aceeași colegă zice: "oricum intră ultima în jurnal...". Bun, mai departe o altă colegă: "M-a rugat un coleg de la noi să vin să scriu, îl are pe băiat aici!". Am zâmbit, dar eram clar nemulțumită. Ce puteam să mai zic? Eram fericită că în sfârșit evenimentele culturale sunt luate în serios. De unde? Noroc încă de copiii care învață la școli, noroc că mai sunt profesori care au elevi printre ziariști. Dar e trist că nu ne pasă de cultură sau că ea ocupă ultima pagina din ziar, ultima știre din jurnal. Sigur, nu trebuie să începi un jurnal de știri cu prezența unor elevi străini pe meleaguri botoșănene, grație unui proiect, nu trebuie să te agiți pentru un eveniment în care zeci de copii învață ceva, se implică într-o activitate frumoasă și nu se apucă de fumat plante, dar nici să tratezi educația cu spatele sau și mai rău, să ceri bani de publicitate pentru a susține proiecte și idei care nu fac altceva decât să dezvolte o generație de viitori oameni de cultură. Altfel, să nu ne mire dacă la Bac, la Capacitate curg râuri de 2 și 4. Nici noi, ziariștii, nu facem nimic să salvăm ce se mai poate din educația românească. Ne interesează chiloții, cuțitul și sângele! Asta e tot și e suficient căci ne-am luat banul.
Comentarii