Întâlnire turistică pentru ...bloggeri. În curând şi un reportaj!

Blogmeet de septembrie s-a transformat într-un tur al oraşului. Bloggerii au avut ocazia să viziteze obiective din oraş şi mai degrabă să afle despre ele. Ceva inedit, e drept. Grupul bloggerilor părea mai degrabă ca unul al unor tineri veniţi de undeva, străini de Botoşani, care dorea să vadă oraşul. O idee interesantă care merită extinsă şi către licee! Una peste alta, la blogmeetul acesta dedicat Botoşaniului, nu am fost în forma cea mai bună, venisem după o zi de sâmbătă în care plecasem de acasă de dimineaţă. Oboseala îşi spusese cuvântul în cazul meu.Cu toate acestea, am găsit energia necesară de a filma la faţa locului (o idee venită pe loc datorită şi lui Ovidiu!) pentru un reportaj. Ana fiind şi reporter Buzz, şi blogger, zis şi făcut. I-am luat un picuţ prin surpindere pe colegii bloggeri cu declaraţiile pe care le-am cerut şi da, în curând veţi putea urmări reportajul la emisiunea Cheia Sol de la TeleM Botosani. Zicem noi ca am făcut o treabă bună. Şi îi mulţumim lui Ovidiu pentru că are răbdare de fiecare dată pentru a le vedea într-o formă de dat la tv. Vă dăm de ştire când va apărea. Dincolo de asta, blogmeetul a fost din nou o ocazie de a suda echipa, de a crea pe viitor noi idei benefice pentru orăşelul nostru. Şi de noi depinde ca micuţul şi cochetul nostru oraş să nu fie uitat de lume, agăţat în cuiul unei hărţi...

Comentarii