Abia când nu-l mai ai, îți dai seama cât de mult îți umplea viața animăluțul ăla de companie, cât de mult îți colora sentimentele, câtă bucurie îți aducea în fiecare zi. Avându-l în casă, te obișnuiești cu el, el cu treaba lui, tu cu a ta. Din când în când vă întâlniți, vă jucați, vă îmbrățișați, îi dai să mănânce, îl mai cerți. Chestii firești. Dar abia după ce îi vine timpul să plece de lângă tine, abia atunci realizezi cât de apropiați ați fost, ce relație de familie ați creat și cât de mult te doare golul pe care îl lasă vioiciunea lui, alintăturile lui. Of! Cu atât mai greu de suportat golul ăsta cu cât animăluțul ăsta ar mai fi avut zile. Nu era nici bolnav, nu era nici bătrân. Dar soarta! Cruntă soartă! Probabil și lecții de învățat.
Cica, pe scurt. Norocica. De cinci ani în casa noasrtră. Era la ușă, într-o zi, când am deschis-o să ies la treabă. Un ghem de blană. A intrat fără teamă. I-am dat să mănânce și aici a rămas. N-a mai plecat. Cealaltă, existentă deja în casă, a acceptat-o într-un final. Astăzi, Cica e-n altă lume. Habar n-am ce se întâmplă cu animalele noastre după ce mor. Nu că foarte bine am cunoaște ce se întâmplă cu noi, oamenii, dar există măcar acel ritual și te încarci cu energie că luminându-le calea noi, cei vii, prin slujbe, prin lumânări aprinse, prin pomeni, ajung să fie liniștiți. Speri măcar asta. Știi asta că așa spun
cărțile sfinte.
Dar cu animăluțele noastre care se duc și nu se mai întorc ce se întâmplă, ce poți face pentru ele ca să le fie bine acolo unde ajung? În fine, Norocica mea, a noastră (eu i-am pus numele ăsta!) era o pisică curajoasă (probabil de aici și sfârșitul ei ), era frumoasă (niște ochi mari și senini), era grăsuță (ți-era mai mare dragul să-ți înfingi mâinile în blana ei moale), era veselă (transmitea asta!), era sociabilă (nu se temea de lume, doar de câini și de chestii fioroase cu adevărat, dar se băga să le înfrunte) Of! Cica noastră, sper să ne ierți dacă nu ți-am fost poate cei mai grijulii stăpâni, dar te-am iubit ca pe un copil, ca pe toate animăluțele pe care le-am avut. Îmi pare rău! Mititica de tine, cât de mult îmi lipsești!
Comentarii