Ai mei reporteri au crescut

Demult, cândva prin 2011, m-am plimbat până la Biblioteca Mihai Eminescu. Am aruncat o propunere. Un curs de jurnalism. Habar n-aveam ce se va întâmpla și cât va dura.

Astăzi, chestia asta a devenit viața mea. Acum nu mă mai văd făcând altceva decât "jucându-mă" de-a reporterii cu niște copii.

Copiii ăștia au crescut între timp. Au un discurs uimitor, știu să facă atât de multe și își doresc atât de mult de la ei încât nici nu mai trebuie să-i pui la probe la locul de muncă. Îi angajezi pe loc. Nu trebuie să-i pierzi. Ei știu valoarea muncii. Ei știu să vadă lucrurile dincolo de parametrii generației lor.

Când am venit cu ideea centrului de voluntariat B. O. M. D nu cred că am fost foarte conștientă de ceea ce voi face (la fel ca-n 2011, cu acel curs de jurnalism!), am știut că ăștia mici au crescut și au nevoie de o jucărie nouă. Așa s-a născut ideea inițială.


Îi vedeam cum trepidează în redacție spre chestiile pe care le face un om mare, îi auzeam vorbind și organizandu-se. Și atunci am zis: copiii ăștia au nevoie de o platformă de pe care să - i mâne la luptă și pe ceilalți. Probabil, un fel de modele pt colegii lor de generatie.


Astăzi, la TeleM Botoșani, jurnalistul Bogdan Caliniuc (noi am prins jurnalismul cu internet cafe, suntem aceeași generatie:)) le-a avut invitate la emisiunea "Dosarul zilei" (unde de regulă, vin greii orașului) pe Alexandra Ciotir și Denisa Sandu. Amândouă de 17 ani, prima-director executiv al centrului, a doua-coordonator activități centru.



 Le-am urmarit cu atenție, cu emotie. Vorbeau ca niște oameni mari. Atente să nu greșească gramatical. Atente să aducă în atenție cam tot ceea ce trebuie. Sincere și degajate. Am avut momente când m-am întors în timp și le-am revăzut mici. La 11 și respectiv 12 ani. Eram uluită. Eram fermecata de transformarea lor, dar eu tot copiii de atunci le văd. Încă.  La fel ca pe toți ceilati.

 Emisiunea de azi realizată de Bogdan mi-a întărit convingerea că centrul e doar al lor, că a fost o decizie bună de a-l face pentru ei. Va fi după chipul și asemănarea lor. Al Denisei, al Alexandrei și al celorlați tineri din echipa centrului. Și la cât de faini sunt, sigur și centrul ăsta le va purta urma.

 Dragilor, de azi sunteți stăpâni. Aveți și voi Buzz-ul vostru. Cresteti-l cu dragoste, cu respect și mult suflet.

Comentarii