Mă apucasem de școală de șoferi pentru a-mi depăși o limită personală, pentru a mă verifica pe mine însămi într-un fel. Toată viața până acum am fost persoana care nu a vrut permis, care n-a manifestat dorința de a conduce o mașină. Singurul vehicul pe care l-am iubit (dragostea continuă) e bicicleta. O ador. Anul acesta, în mintea mea s-a produs un declic, o mișcare a neuronului: cum ar fi să încerci.
Asta a fost și ideea. Am încercat. Am luat sala cu 24 de puncte. Am învățat pentru asta mult. Am tras de mine pentru că pornisem totul de la minus. Nimeni, niciodată nu mi-a explicat cum se ține volanul, ce-i ăla ambreiaj și la ce folosește, câte viteze sunt, cum se mișcă etc. N-a avut cine să-mi arate. N-am avut de la cine să învăț, să văd cum se întâmplă lucrurile într-o mașină. Adevărat e că, repet, nici eu nu am manifestat un interes deosebit pe zona asta.
Habar n-am avut. Eram pe minus cu toate cunoștințele în domeniu. Dar am luat legislația și, ușor-ușor, pe cont propriu, am descifrat-o. Într-o foarte mare măsură, am și înțeles-o. Altfel, cum aș fi luat sala cu 2 puncte mai puțin decât maximum admis? M-am bucurat mult pentru acea izbândă a mea pentru că era a omului care a muncit pentru visul lui. M-am bucurat pentru că știam că între mine și volan e un hău mare. Credeam că îmi depășesc o limită. N-a fost să fie.
La traseu, alta-i treaba. Altele sunt funcțiile pe care trebuie să le activezi. Altfel te comporți. N-am reușit nici să mă sincronizez, nici să am control asupra tuturor lucrurile pe care le ai ca șofer. Mai mult ca sigur, este și șoferia o artă care nu e chiar pentru oricine chiar dacă mulți ajung în trafic la volanul unei mașini. Dar eu nu am vrut să conduc de dragul unui volan. Mi-am dorit să cunosc, s-o înțeleg, să fiu un șofer foarte bun, nu să omor oameni, nu să stric mașini. Iar asta n-a funcționat la mine. Nu am abilitatea necesară pentru a conduce o mașină și nu vreau să fac treaba asta doar pentru că mi-e necesar, doar pentru că trebuie, doar pentru că și ceilalți conduc. Vreau să conduc pentru că pot, pentru că nu -i încurc pe ceilalți. Iar asta la mine nu funcționează. Poate că m-am născut eu cu ceva în minus față de cei care reușesc să conducă relaxat. Poate nu-mi place și atunci... mai bine pieton, mai bine biciclist.
Nu-mi pare rău că am încercat. Dimpotrivă, îi mulțumesc lui Andrei Bucșă, instructorul pe care l-am avut de când m-am apucat de treaba asta, pentru că și-a dat silința cu mine, pentru atitudinea pozitivă manifestată față de modul în care trebuie să privim lucrurile. Sfaturile lui m-au ajutat și datorită lor am reușit să iau sala din prima. Da, din prima. Îmi place să repet asta. Cu asta mă mândresc. Sunt sigură că celelalte fete pe care le pregătește și care au luat și ele sala odată cu mine, vor lua și traseul din prima, le țin pumnii. Au de la cine să învețe pentru a fi cele mai bune. Îl recomand pe Andrei pentru cine vrea să facă școala de șoferi. Îi mulțumesc, dar, clar, drumul meu spre a fi șofer se oprește aici. Nu pot mai mult decât am arătat până acum pe zona asta. Eu sunt singurul motiv pentru care reununț la permis. Nu l-aș fi luat, sunt sigură de asta. Sunt mulțumită de mine doar pentru că mi-am depășit limita și am încercat. Acum știu sigur că șoferia nu e pentru mine. Prefer să fac și să mă implic acolo unde știu că nu încurc, acolo unde știu că fac lucrurile bine și foarte bine. Fără șpagă, fără intervenții.
Comentarii