Bullyingul există demult. Mai ales ăla din școli. Nu-i spunea bullying, ci umilire, agresiune, hărțuire, bătaie de joc de un coleg pe care îl simți mai slab și pe seama căruia poți râde cu alți colegi. Spun asta în cunoștință de cauză și da, efectele asupra unui copil afectat de acest tip de agresiune sunt groaznice.
Își pierde încrederea în propriile forțe, devine și mai timid, își pierde curajul de a vorbi public, se automutilează interior. Bullyingul ăsta este exercitat de colegi, dar și de profesori. Mai nou, profesorii ajung victime ale acestui fenomen. Dar asta e o altă temă, altă discuție.
Eram în clasele primare. Am prins o doamnă învățătoare atunci care, ea însăși, cu voia sau fără voia ei, exercita acest mod de agresiune asupra elevilor care nu îi erau pe plac. Nu își trata copiii din clasă în mod egal. Îi arăta cu degetul pe cei care nu intrau în sfera celor pe care ea nu îi avea la inimă. Eram printre acei elevi. Colegii de clasă nu se sfiau ori de câte ori prindeau ocazia să râdă zgomotos, să mă facă să mă simt mică, insinifiantă în clasă. E un dezastru pentru psihicul unui puști. Marginalizarea care se produce pentru că ești mai slab decât ei, chipurile, taie aripile spre un zbor liber.
Au fost situații multe în primii trei ani de ciclu primar.
În clasa a IV-a, deoarece clasele primare erau numeroase, pentru a mări catedrele profesorilor, s-a creat în fiecare școală încă o clasă de nivel. Fiecare învățator a renunțat la 3-4 elevi. Ni s-a spus că s-a tras la sorți, dar eram fix noi, ăia din afara preferințelor doamnei.
A fost clasa a IV-a, a fost o nouă învățătoare. A fost o nouă etapă. O detașare de ăia trei ani de umilire efectiv. Doamna din clasa a IV-a era la polul opus primei doamne. Cu grijă pentru fiecare elev. Cu atenție pentru noi toți. Cu o corectitudine, dincolo de cuvinte. Doamna din clasa a IV-a m-a făcut bine, a fost ca un psiholog al zilelor de azi la care părinții apelează pentru a-i salva pe copii de fricile acumulate din cauza acestui fenomen urât. Și acest fenomen se naște, sunt sigură, tot din lipsa educației, din cauză că, acasă, copiii nu sunt învățați să se poarte, să înțeleagă că noi toți suntem la fel. Ne diferențiem prin ceea ce facem, prin calitățile noastre, prin umanitatea de care dăm dovadă, prin empatia care trebuie dezvoltată de mic.
În gimnaziu am revenit la foștii colegi. Cu frică de amintirea primilor trei ani. Nu mai plecam însă capul chiar adânc la umilințele colegilor. Îmi păsa mai puțin și căutam compania copiilor care știau să aprecieze ceea ce puteam să ofer. Pe restul nu i-am mai băgat în seamă. Știam deja că nu sunt ceea ce cred ei chiar dacă nu am avut curajul să le-o zic. Am lăsat timpul să le demonstreze. Dar da, bullyingul e o problemă gravă și poate fi stopată mai puțin cu legi, ci cu educație. Educație în familie. Educație la școală. Educație oriunde.
Comentarii