Tradiționalul meu bilanț. 2019. Pozitive și negative. Cu mulțumiri.

Am început postarea, uitându-mă în blog la postările vechi. Bilanțul anului trecut îl făcusem pe 22 decembrie. Acum, de Crăciun, în a doua zi, mi se pare mai potrivit. Pe laptopul așezat lângă brad. Aici îl fac anul ăsta. Nu mai știu exact din ce an am început să scriu pe blog la sfârșitul fiecărui an ce a fost bine, ce a fost rău. dar e o tradiție la care nu -mi place să renunț, pentru că e un fel de meditație, dacă nu e prea mare cuvântul. Iată, deci, că a trecut și acest frumos 2019. Pentru mine personal n-a fost neapărat cel mai bun, cel mai roz și cel mai prosper an. Sunt însă fericită că sunt sănătoasă, că mi-am dus la capăt niște idei, că am reușit să fac niște lucruri. S-o luăm, ca de obicei, cu liniuță. Începem cu ce a fost mai puțin bine:

Negative: 

- Pe primul loc, la categoria asta, trec faptul că m-am apucat de școala de șoferi și n-am reușit s-o finalizez. Nici nu știu dacă să trec lucrul acesta la așa nu sau... Nu mă simt mai puțin inteligentă pentru că n-am reușit să obțin permisul. Am luat sala din prima cu 24 de puncte. Am învățat pentru asta. Am avut și multe emoții. Mi-am și dorit să iau din prima. Mai am câteva luni la dispoziție să mai încerc. Nu cred că mai vreau asta!  Acum simt că treaba asta cu șofatul nu e pentru mine, nu mă reprezintă. 

- Am primit prima, cea mai mare dezamăgire, în povestea scrisă în 8 ani. Probabil, fără voia copilului, fără ca el să înțeleagă gestul și situația. I-am promis că îi voi lansa cărticica dacă își menține rubrica în ziar, dacă va continua să scrie. A făcut-o. I-am lansat cartea. După evenimentul frumos, a plecat din echipa noastră fără ca măcar să spună asta. Fără ca măcar să mai salute când ne vedem pe stradă. 

- Nu am reușit nici anul acesta treaba aia cu salariul. Continuăm să credem în dorința asta. Poate în 2020.

- La sfârșitul anului trecut îmi propusesem să fac un fel de radio pentru copii. Nu mi-a ieșit. Firesc, de altfel. Destul de greu. Între timp am mers pe ideea unui podcast. L-am început, însă nu, nu sunt mulțumită de ceea ce am reusit până acum. Am alte idei pe care sper să le modelez și să le pun în practică anul viitor.

- Am pierdut, inexplicabil, o relație umană, o prietenie. Sau poate am crezut eu că era așa mult. Poate a fost doar o conjuctură... Eu nu mă atașez, din prima și foarte ușor, de oameni, dar când o fac mă desprind greu. Când simt empatie și apropiere, mă las pradă jocului...

- Nu mi-a ieșit din prima acel prim giveaway exact cum mi -am dorit. Nu e chiar așa cum se vede la distanță. Tot singură am strâns pe contul respectiv vreo 400 de abonați. Asta cu 400 ar putea fi la părți bune. 

- Am ieșit prea puțin din oraș. 

- N-am reușit să ne strângem pentru revederea colegilor de liceu. Nu cred că e o chestie negativă personală, doar a mea, că nu eu trebuia s-o fac. Dar mi-ar fi plăcut să se întâmple. Era o cifră rotundă, faină. Și nici în interiorul liceului n-am mai ajuns.
- Cica nu mai e. Am pierdut-o pe 5 mai aiurea. Trist și da, chiar îi simt lipsa în casă.
-Aș mai pune una: nu am reușit nici anul acesta să ne luăm încă o cameră video pentru redacție. Cam avem nevoie, pentru că cea din dotare nu mai e chiar ce a fost.

Pozitive:

- Am bicicletă. Da, mi-am dorit de mult timp să am din nou bicicletă, să mă plimb cu ea peste tot, să fim ca două prietene. Și uite că dorința asta faină mi s-a împlinit în 2019. 

- Ah, l-am văzut pe Nana. OMG!! L-am ascultat live, la Botoșani... Oau!

- Am reușit să continui cele două proiecte ale noastre, tabăra și concursul de jurnalism, deși anul acesta a fost un pic mai greu. Două proiecte în același timp nu e chiar simplu de dus pentru o singură persoană. Motivul? Bugetul țării aprobat prea târziu.  Dar într-unul dintre aceste proiecte am reușit să înființăm un centru de voluntariat, un fel de lecție nouă pentru copiii de la Buzz. Ei sunt directorii, ei sunt PRii, ei sunt șefii de proiecte și acțiuni ai centrului. E al lor centrul și mi-ar plăcea să înțeleagă importanța lor prin acest centru înființat. Pentru ei. Asta ar fi o reușită chiar a centrului. 

- Mi-am făcut timp mai mult pentru cărți, pentru filme. 

- Mi-am propus ca măcar o dată pe lună o duminică să fie a mea. Să fac ce vreau. Fără task-uri, fără alarmă. Și în mare parte mi-a ieșit. E foarte important să avem o astfel de zi, săptămânal, chiar. 

- Am reușit să fac posibilă apariția Buzz, lună de lună, iar asta mi se pare o reușită frumoasă. Visul meu e să văd Buzz cu numărul 100. Iar până acolo a început numărătoarea inversă...

- Avem la contul Televiziunea adolescenților aproape 500 de abonați. Asta în condițiile în care nu facem vlog, nu facem chestii comerciale, promovăm chestii ce țin de cultură, de educație. E bine. E de trecut la pozitive. 

- M-am revăzut cu Oltița, my ever best friend. Iar asta, mai ales în ultimii ani, se întâmplă rar. Însă îmi place că noi oricât de mult timp nu ne vedem, când ne întâlnim, e ca și când nu ne-am văzut ieri. Thanks, my dear! Aici trec și alte revederi cu oameni dragi pe care nu-i pot uita, oameni care mă umplu de energie. 

- Colorez. În cărțile alea de colorat pentru adulți și da, sunt relaxante. 

- Nu e neapărat o realizare personală, dar o trec pentru că sunt impresionată. La Școala de Jurnalism Buzz sunt anul acesta niște copilași excepționali. Avem o promoție deosebită, de mare viitor pentru Buzz. Îmi doresc doar să rămână focusați și interesați de ceea ce facem.
- Am revenit la blondul super. Și îmi place muuult de tot. 

Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă. Eu și cei dragi mie, familia, prietenii mei (ăia, puțini, numărați pe 3 degete de la o mână). Continui să fiu o fire creativă, cu idei în fiecare zi (uneori, prea mari și prea ...imposibil de pus în picioare), iar asta e tot ce contează. Îmi doresc ca 2020 să fie un pic mai bun decât 2019, să aducă sănătate, inspirație și înțelepciune. De restul ne ocupăm noi. :D