Bine, recunosc, sunt un om nostalgic, dar sunt așa pentru că mă simt datoare timpului care mi-a dat amintiri și care m-a făcut mai puternică azi. Și îmi place să revăd cu ochii minții locuri și oameni dragi care au contribuit la formarea mea.
15 aprilie 2005 - reprezintă o dată deosebită pentru mine. Sunt 15 ani de când am avut în eter primul interviu cu o vedetă la Radio Meridian. Era în 2005 și aveam câteva luni de radio, plus vreo doi de presă. Alesesem, nu întâmplător, primii protagoniști, voiam să am noroc, să-mi iasă. Obișnuiam în perioada aceea să merg periodic la București pentru întâlniri de suflet cu oameni dragi de la care mă încărcam cu energie. Și povestea acestor deplasări coroborată cu dragul meu pentru muzica românească au dus la rubrica mea de interviuri cu vedete la Radio. N-a avut un nume. Era o rubrică la Top Românesc, realizat de Oltița Daniliuc și difuzat în fiecare joi seară.
De obicei mergeam în primăvară și -n toamnă la București, cum spuneam eu, ca să schimb aerul :)). În 2015 am convenit să iau cu mine repertofonul de la radio și să încerc și interviuri, să vedem ce iese. Primul cu Adrian Enache, al doilea cu Titus Andrei. Făceau parte din acele întâlniri de suflet de la care îmi luam energiile necesare pentru un timp. Cel cu Adrian a fost dat exact pe 15 aprilie, cel cu Titus, în săptămâna următoare. Și de atunci au tot fost vreo 100 cam cu toate vedetele muzicii românești ale vremii respective. Câteva dintre interviuri, destul de multe. le-am pus pe o platformă web, pentru ...eternitate :))
De ce țin minte anul, luna, ziua când am avut primul interviu cu o vedetă la radio? Pentru că rubrica aceasta a fost una de suflet pentru mine, pentru că, nu întâmplător m-am dus către doi oameni dragi mie, pentru că am dedicat multe ore din timpul meu acelei rubrici și m-am construit cu ea. Prin rubrica aceasta am învățat să vorbesc la microfon, am înțeles ce înseamnă o documentare, am învățat lucruri multe din greșeli, am legat prietenii cu unele dintre vedetele muzicii noastre... N-ai cum să uiți, să nu trăiești amintirea lucrului pe care îl faci cu suflet. Și, dincolo de toate acestea, rubrica aceasta mi-a adus cea mai faină prietenie dintotdeauna. Dacă până să mă apuc de rubrică eram mai mult colege de radio, munca la rubrica mea a consolidat o relație de prietenie formidabilă între mine și Oltița. Una care dăinuie și azi. Durează chiar dacă suntem departe una de alta. Da, suntem departe, dar când ne revedem, când ne reauzim, parcă n-am mai făcut-o de ieri, nu de zile, nu de săptămâni, nu de luni.
De aceea, în fiecare an pe 15 aprilie, mă întorc un pic la rubrica mea și retrăiesc cu ochii minții timpul acela. Pentru că mie, una, îmi face bine, chiar dacă mi se face și mult dor. Mult dor de radio. L-am iubit enorm. Și pe el, radioul, și pe ea, colega și prietena mea. Am iubit și munca aia faină care nu se mai termina niciodată. Le-am iubit și încă le mai iubesc.
Comentarii