De câte ori ți s-a cerut pe Facebook, de pildă, să intri pe un link să votezi pentru un copil talentat ori performer într-un domeniu și ai intrat dând necondiționat votul tău? Adică fără ca acel copil să reprezinte ceva pentru tine în mod special... De câte ori ai intrat pe un link să citești un articol ori o postare scrisă de un jurnalist sau de un om oarecare despre un alt om care a făcut ceva și este apreciat pentru acel lucru? De câte ori ai scris, ai spus ceva despre cineva ce a făcut ceva deosebit mânat doar de dorința de a-l susține, de a-i dărui încredere în propriile forțe? De câte ori ai apreciat sincer, necondiționat lucruri? De cele mai multe ori intrăm pe aceste linkuri dacă e vorba despre noi și despre ai noștri, pentru că așa ne-au obișnuit vremurile. Pentru că nu mai e timp de alții, pentru că alergăm să ne conturăm pe noi, pentru că nu ne dăm seama cât învățăm din postarea cuiva despre altcineva, altul decât un membru de familie, un prieten etc. Sunt pe rețelele de socializare jdemii de grupuri și alte jdemii de linkuri apar acolo zilnic. Cât de cuceritor trebuie să fie un titlu ca să intri pe unul dintre jdemiile de linkuri? Lumea de azi ne construiește mai egoiști și mai puțin empatici față de oamenii cu care interacționăm, iar asta duce în multe situații la lucruri urâte, la singurătăți care distrug vieți, care omoară destine, care curmă idealuri... Egoismul nu face bine nimănui. A fi empatic cu ceea ce trăiesc oamenii reprezintă o stare de a fi, un modus vivendi chiar dacă pare al nabii de greu. Pare poate, dar e al naibii de bine să vezi cum fapta ta a adus o rază de soare între patru pereți cenușii, cum comentariul tău a stârnit optimism și speranță, cum drumul cuiva capătă sens pentru că ai împins și tu puțin la căruța lui... Da, cât de puțin ne trebuie și cât de greu pare a fi... Un paradox, nu?
Comentarii