Dacă am o plăcere dusă la extrem pe care doar eu mi-o înțeleg, e atunci când fac ziarul Buzz și ascult muzică românească. Ador să fac asta. Nici nu simt că muncesc, făcând asta și, pur și simplu, pierd șirul orelor. Da, știu, nici asta nu e bine, dar munca făcută cu plăcere, e o joacă serioasă, așa îmi place mie să-i spun. Și am ascultat azi acea muzică, nu asta de acum. Și mă gândeam cât de mult a trecut de la o piesă dintre acelea pe care le ascultam în liniștea muncii mele și cât de greu o auzi astăzi.
Cândva, eram chiar revoltată că muzica asta nu mai e difuzată pentru că începuse "valu' dance" și o luase înaintea ei... Mă durea până la vene chestia asta. Îmi manifestam neplăcerea asta în fel și chip, nu mai are sens să amintesc.
Astăzi, remarc doar faptul ca durerea aceea pentru lipsa de susținere, de difuzare a muzicii de atunci, perpetuată în timp sapă goluri în cultura celor mici de azi.
Pe mine mă doare să văd că deja nu se mai știe de Mădălina Manole, de Laura Stoica, de Mihaela Runceanu, de Aurelian Andreescu etc.
E adevărat, e o altă generație, e o altă muzică... Dar ce special ești când știi și ceea ce generația ta face, când știi și ceea ce a mișcat în trecut. Iar pentru asta suntem cu toții responsabili. De la cei de acasă, la școală, de la radio, televiziune la societate, în general... Nu, nu, "Te-am văzut mi-ai plăcut, ce rămâne de făcut..." nu mai e șlagăr azi... De fapt, nici șlagăr nu mai e un cuvânt de actualitate...
Comentarii