Când abia terminasem liceul, îi scriam lui Cristian Brancu la revista Vip pe care o conducea. Mă simțeam bine cu dialogul acela de la Poștalion. Eu, o timidă de fel, găsisem un mod de a-mi exprima părerile. Pfff... și când ești tânăr, câtă nevoie ai de asta! Mai mult, vrei sa fii ascultat decât să asculți. Deh, vârsta...
Se legase o prietenie frumoasă. I-am citit toate cărtile pe care le-a scris și pt că îmi plăcea stilul (poate pe undeva, pt că semăna cu ideea mea de scriitura jurnalistică), și pentru că simțeam un fel de datorie (ciudat cuvânt în cazul de față!) pt minutele acordate asupra propriilor rânduri, dar mai ales încurajărilor pe care le primeam pt ceea ce scriam. Pfff, pt timida de atunci, pt copila în cautarea unui drum profesional, a fost ceea ce a fost nevoie. Ziua de marți ma prindea, dimineață, la chioșc să cumpăr VIP-ul și prima chestie pe care o citeam era Poștalionul. Viața a făcut să avem chiar și o colaborare, onorantă și încurajatoare pentru mine.
Timpul a trecut. El a deschis ușa altor proiecte, eu mi-am continuat drumul. Fiecare cu ale lui. A lansat Memorabil, o carte despre discurs. Am cumpărat-o. În amintirea vremurilor de atunci, dar și pt că subiectul mă preocupă azi în zona activității mele. Chiar sunt într-o perioadă a vieții în care sunt dedicată pe astfel de subiecte și orice carte de acest fel îmi pică în mână o citesc. În fine.
Am citit - o și am regăsit un pic perioada de atunci. Dar și câteva lecții. Pe unele le știam, aflându-le și eu din alte cateva cărți. Pe altele le-am simțit, deoarece copilul timid a înțeles că scapi de teama de a vorbi în public vorbind, exersând, repetând, greșind. Dacă te ascunzi în carapacea aia a ta de timid, acolo rămâi.
Într-o zi trebuie să-ți faci curaj determinat de tine sau de o atare situație și să ieși de acolo, să zbori, să vorbești despre tine și despre ceea ce construiești. Câtă vreme vorbești despre tine, despre ceea ce te preocupă, despre ceea ce cunoști, despre ceea ce simți, câtă vreme pui iubire în ceea ce spui, va fi bine acolo în fața publicului de 10, de 100 sau de 1000 de persoane. Cu un discurs de 3, 5 ori 18 minute. Iar cartea asta te face să înțelegi lucrurile astea. Din cărțile citite de autor și redate, inteligent, din experienta proprie a lui. Mai exact, te învață că a fi memorabil ține de o atare voință pe care trebuie s-o investești, pe care trebuie s-o pui în joc, ca să răzbați.
Este o carte scrisă prietenește (stilul autorului de la Postalion o să surprindă plăcut pe cei care știu despre ce vorbesc), joculetele sau exercițiile de atenție la sine aduc elasticitate, iar lucrurile de făcut, cum le spune autorul, la finalul capitolelor, pot fi luate și ca o recapitulare a ceea ce tocmai ai citit... Repetiția este importantă. Prea multă informație obosește și prin urmare, se pierde.
Mi-au rămas câteva lucruri ca mesaje de păstrat, nu le scriu însă pe toate. "Caută în poveștile celor care ți-au marcat drumul..." / "În ecuația unui mesaj memorabil, creativitatea este motorul esențial pentru a oferi perspectiva unică asupra unui subiect. Dacă nu e, nimic nu e..."/ "Exercițiul unui bun discurs are ceva din mersul pe bicicletă. Nu uiți ce să faci, dar te miști tare greu, anchilozat, fără nerv, dacă nu continui sa mergi în fiecare zi. Iar când mintea lucrează în fiecare zi fără să ne dăm seama, în minte se conturează argumentele unei călătorii, bazele unei viziuni. Adică, în următoarea succesiune firească, ceea ce va dorim și vouă: creativitate, viziune, empatie, acuitate sociala, experienta".
E o carte pe care, dacă o citești când ești la început de drum, când ești încă foarte crud, are mai mult efect, mai multă "carne" de oferit decât când deja mai degrabă empatizezi cu autorul pentru că, nu-i așa, ai trecut prin asta, ai simțit angoasa discursului în fața unui public mare sau mic.
Dar, da o recomand. Mai cu seamă, tinerilor și părinților cu copii mici și preadolescenți și adolescenți, chiar, pentru a înțelege că cel mic trebuie lăsat să se exprime, să creeze, să scrie, să intre în colectivități care îi dau prilejul să vorbească public. Cu cât scapi mai de timpuriu de tracul ăsta (app, o să găsești acolo si câteva trucuri pentru a scăpa de emoția asta), cu atât mai bine pt viitorul adult. Cartea asta vă explică pe îndelete cum e treaba asta cu discursul... Spor la citit!
Comentarii