Azi a început școala. Ziua aia faină în care de la mic la mare, copii, părinți, profesori -toți sunt fericiți, ziua aia în care pe străzi, în toate intersecțiile sunt polițiști care dirijează circulația greoaie, ziua aia în care străzile sunt mai animate ca niciodată, ziua aia în care ți se înduioșează inima efectiv văzând flori mai mari decât copilașii ce le poartă.
Ziua asta o asociez cu gladiolele roșii pe care le-am luat pentru doamna în prima zi de școală, sperând că va fi a doua mamă pentru mine, cu ghiozdanul care trebuia să fie mereu nou, cu careul ăla nesuferit din curtea școlii la care niciodată microfoanele nu se auzeau până în spate unde erai tu și clasa ta, cu soarele de toamnă blândă care te lasă încă să mergi în fustă ori sarafan, cu primul sarafan de gimnaziu (prefăcut după unul al sorămii) și precizarea atunci că putem veni îmbrăcați cum vrem, decent să fie...
Ziua asta îmi amintește de profesorii pe care i-am avut și care m-au făcut să iubesc materiile lor. Nu mulți. Îi număr pe degetele de la o mână pe cei care, cu adevărat, m-au făcut să îndrăgesc ce mi-au predat.
Din tot ce am învățat în 12 ani de școală, am iubit limbile franceză și română. N-am suportat matematica deși simt că m-ar fi ajutat. Nu am avut profesorul care să mă facă să o înțeleg. N-am putut să asimilez cunoștințe și notiuni noi sub presiune, de la profesori care țipă pentru că n-ai înțeles ceva din ce au predat.
Am învățat cu plăcere chiar și fără să mi se ceară acolo unde am găsit căldură, empatie și drag de catedră, de copii. Copilul nu e mai prejos ca tine chiar dacă tu ai un catalog și un scaun la cancelarie. Copilul are nevoie de tine ca sa înțeleagă ceea ce tu predai din clasă.
Copilul trebuie să fie punctul central al anului școlar început, personajul -cheie, și nu profesorul. Nu notele trebuie să conteze indiferent că le vezi ca pe o recompensă sau ca pe o sperietoare. Nota este doar o consecință a faptului că elevul a înțeles sau nu. Nu doar elevii olimpici sunt demni de atenția unui dascăl. Mai onorant pentru nobila meserie de profesor îmi pare atunci când ridici un elev de la nota 3 la nota 6.
Metodele îți aparțin ție profesor, nu elevului. Adaptarea la generațiile care vin e cheia, e ceea ce trebuie să înțelegem cu toții. Copiii răspund provocărilor active, aplicațiilor practice. Sunt fericiți să învețe dacă și metoda este una care să nu-i trântească într-o lehamite fără cap și fund. Nu poți să faci un copil să iubească ceva oferind încrâncenare, ură, dispreț, nervi, țipete și atâtea altele care alunga orice ființă chiar și pe alea necuvântătoare.
Comentarii