Mă bucur când pot să fac asta pentru că nu e puțin lucru să fii născut în Botoșanii lui. Orașul acesta e întâi de toate al lui, iar noi ar trebui să fim primii iubitori de poezie... Și ce dacă suntem săraci? Iubirea nu înseamnă bani și nici vreo mosternire de undeva.
Poezia se naște de cele mai multe ori din sensibilitate și emoție, iar astea doua sunt direct proporționale cu iubirea. Dacă nu iubești, nu poți trăi poezia, nu poți scrie ori desena cu aripa sufletului... Fac asta de câțiva ani ca pe un gest de onoare și bucurie că am șansa să calc pe niște drumuri pe care cândva a pășit el....
Pe 15 iunie, la statuia din parc a lui Eminescu, pun două flori și las o candelă aprinsă. Buzele rostesc timid mulțumesc în timp ce privirea mi se ridică spre înaltimea lui... O fac uneori cu copiii, alteori singură. Îmi place să fac asta pentru că e gestul meu timid de a-l gratula întru eternitate din propria lui urbe.
Eminescu nu e un mit, nu e un zeu, nu e un sfânt, e Omul care a iubit poporul român, e poetul care a scris cu stiloul pe inimă, e un suflet ce își cântă Lumina din iubirea pe care o picură chiar și acum din Cosmosul lui... Să ne lăsăm străfulgerați de arderea lui cât încă putem s-o facem.
Eminescu nu e în manuale, Eminescu e în fiecare dintre noi cei care îl iubim pentru măcar un vers, iar noi cei din urbea lui natală avem o datorie în plus să-i veghem Lumina Acolo Sus.
Comentarii