Pe scenă nu-i poţi reproşa nimic. E în elementul lui! Dansează, imită, cântă, vorbeşte întruna cu publicul, îl ţine în palmă. Are lipici. Scena e a lui şi el e al scenei. L-am comparat la un moment dat cu Robbie Williams. Alţii au spus că e un fel de Ricky Martin pentru energia care e pe scenă, pentru vivacitatea şi dinamismul cu care işi tratează fiecare nouă apariţie. Doar că el cântă impecabil oricand de la Tom Jones, Elvis Preseley, Engelbert Humperdink, Tarkan şi-ţi face într-un ceas toate colţurile lumii muzicale. Pe scenă e el fără fasoane, fără mască, fără să se ascundă... A început cu rock, a continuat cu pop, a cântat house, a vrăjit inimi cu cântece de iubire, a încercat raeggeton şi n-a fost penibil în încercările sale de a fi mereu la modă. Adrian Enache, căci despre el este vorba, nu poate fi încadrat unui anume stil. El trebuie să le încerce pe toate! Dacă mâine apare ceva nou pe piaţa muzicală românească, e primul care intră în studio şi înregistrează un cântec de acea factură. Nu rezistă noului, schimbării! Îi place să se antreneze pentru orice luptă! Într-o lume muzicală în care stilurile abundă, în care numele noi- voci mai bune sau mai rele- nu ezită să-şi facă apariţia, te întrebi ce nevoie mai e de el?! Sunt artişti care-şi consolidează locul pe scenă printr-un stil, printr-o anume ţinută. El cântă pentru inimioare îndrăgostite în genul lui Komornyik, e nonconconformist apelând la piese de ultim sezon fără să facă rabat de la calitate pe care tinerii le receptează uşor, îşi dezvăluie talentul o dată ce dă drumul la marea muzică pe care o ţine pentru cei mai avizaţi, îi place să se joace cântând şi imită colegi fără ca aceştia să-i reproşeze ceva. Adună într-un singur artist tot ce există muzical posibil! Şi asta îl ajută pe scena care-l iubeşte şi el o iubeşte necondiţionat. Reacţia aparţine publicului care-l primeşte cu braţele deschise indiferent că e format din generaţia de azi sau cea de ieri. Reproşul stă în faptul că stă prea mult dincolo de scenă şi pierde kilograme bune din imaginea de pe urma căreia ar avea numai de câştigat. În faţa telespectatorului, obisnuit prea puţin cu starea de show pe care o creează sus pe scenă, nu e decât o vedetă creată de presă prin multiplele can-canuri, unele inventate, altele reale. Lipsa unui om în spatele imaginii sale sau încăpăţânarea de a accepta corsetul unor reguli impuse pentru a creşte mai mult muzical sunt obstacole pe care Adrian e obligat să le depăşească într-o lume dominată de orgolii, stiluri, răutăţi... Adrian e însă prea liber, prea sincer uneori, prea necondiţionat ca să accepte tratamenul impus de "medic". Eventual, în ultima clipă când simte că nu mai e nimic de făcut! Talentul lui, asemeni multor artişti din generaţia din care şi el a pornit (vezi Loredana, Ştefan Bănică, etc) trebuie vizualizat mai mult pentru ca publicul să se obişnuiască cu imaginea sa de pe scenă... Can-cacurile nu lipsesc din viaţa unui artist dar scena îl poate transforma într-o legendă vie!
Comentarii
Anonim a spus…
Intr-o lume perfecta nu ar conta decat viata de pe scena a artistului...Dar cum traim in epoca BIG BROTHER odata ce intri in atentia publicului acesta te "mananca" cu viata privata cu tot. Nu zic ca e bine ci ca trebuie ca o vedeta sa-si asume riscurile de a dezvalui lumii ca nu e perfect. De exemplu George Michael : pe scena nu ai sa reprosezi nimic,in viata privata...e alta poveste
Asta am incercat sa spun si eu..El trebuie sa dea mai mult pe scena decat in viata privata. Or, presa il vaneaza mai mult pt picanterii. Nu zic, e o gresela pe care o face din pacate tocmai pentru ca nu spune lucrurilor pe nume! Cum ai spus si tu, orice vedeta e om inainte de toate si ca orice om e supus greselii...Ii reprosez ca nu asculta intotdeauna de sfaturi! Sau nu la timpul potrivit! E prea liber pt a se incorseta de limitele unui om care ii poate construi imaginea. Vezi, anul 2002, lansarea albu,mului O SINGURA NOAPTE! Un brand bun l-a ajutat sa ramana in mentalul publicului si azi! Si a jucat dupa cum i-a suflat producatorul! Chiar daca i-a convenit sau nu... "o SINGURA NOAPTE" e si acum pe buzele tuturor!
Pe scenă nu-i poţi reproşa nimic. E în elementul lui! Dansează, imită, cântă, vorbeşte întruna cu publicul, îl ţine în palmă. Are lipici. Scena e a lui şi el e al scenei. L-am comparat la un moment dat cu Robbie Williams. Alţii au spus că e un fel de Ricky Martin pentru energia care e pe scenă, pentru vivacitatea şi dinamismul cu care işi tratează fiecare nouă apariţie. Doar că el cântă impecabil oricand de la 
Tom Jones, Elvis Preseley, Engelbert Humperdink, Tarkan şi-ţi face într-un ceas toate colţurile lumii muzicale. Pe scenă e el fără fasoane, fără mască, fără să se ascundă... A început cu rock, a continuat cu pop, a cântat house, a vrăjit inimi cu cântece de iubire, a încercat raeggeton şi n-a fost penibil în încercările sale de a fi mereu la modă. Adrian Enache, căci despre el este vorba, nu poate fi încadrat unui anume stil. El trebuie să le încerce pe toate! Dacă mâine apare ceva nou pe piaţa muzicală românească, e primul care intră în studio şi înregistrează un cântec de acea factură. Nu rezistă noului, schimbării! Îi place să se antreneze pentru orice luptă! Într-o lume muzicală în care stilurile abundă, în care numele noi- voci mai bune sau mai rele- nu ezită să-şi facă apariţia, te întrebi ce nevoie mai e de el?! Sunt artişti care-şi consolidează locul pe scenă printr-un stil, printr-o anume ţinută. El cântă pentru inimioare îndrăgostite 
în genul lui Komornyik, e nonconconformist apelând la piese de ultim sezon fără să facă rabat de la calitate pe care tinerii le receptează uşor, îşi dezvăluie talentul o dată ce dă drumul la marea muzică pe care o ţine pentru cei mai avizaţi, îi place să se joace cântând şi imită colegi fără ca aceştia să-i reproşeze ceva. Adună într-un singur artist tot ce există muzical posibil! Şi asta îl ajută pe scena care-l iubeşte şi el o iubeşte necondiţionat. Reacţia aparţine publicului care-l primeşte cu
braţele deschise indiferent că e format din generaţia de azi sau cea de ieri. Reproşul stă în faptul că stă prea mult dincolo de scenă şi pierde kilograme bune din imaginea de pe urma căreia ar avea numai de câştigat. În faţa telespectatorului, obisnuit prea puţin cu starea de show pe care o creează sus pe scenă, nu e decât o vedetă creată de presă prin multiplele can-canuri, unele inventate, altele reale. Lipsa unui om în spatele imaginii sale sau încăpăţânarea de a accepta corsetul unor reguli impuse pentru a creşte mai mult muzical sunt obstacole pe care Adrian e obligat să le depăşească într-o lume dominată de orgolii, stiluri, răutăţi... Adrian e însă prea liber, prea sincer uneori, prea necondiţionat ca să accepte tratamenul impus de "medic". Eventual, în ultima clipă când simte că nu mai e nimic de făcut! Talentul lui, asemeni multor artişti din generaţia din care şi el a pornit (vezi Loredana, Ştefan Bănică, etc) trebuie vizualizat mai mult pentru ca publicul să se obişnuiască cu imaginea sa de pe scenă... Can-cacurile nu lipsesc din viaţa unui artist dar scena îl poate transforma într-o legendă vie!
Comentarii