Luni seară mi-am împlinit un vis! L-am văzut în carne şi oase pe actorul meu preferat. Nu e preferat pentru că e în aceeaşi zodie cu mine deşi recunosc că e una din marile mele mândrii că e "vărsător". E actorul pe care îl urmaresc de fiecare data cu emotie. Vorbeşte mult dar ma fascinează. Plânge. Rîde. E un munte de emoţie pe care nu se sfieşte s-o transmită. Îl admir chiar dacă nu am văzut toate filmele în care a jucat. E artistul veritabil în opinia mea!
Luni seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor mi-am pierdut pentru o secundă respiraţia. Pe scenă îşi făcuse apariţia marele Florin Piersic. Nu mi-am imaginat vreodată că voi avea ocazia de a-l vedea atât de aproape. La doar două rînduri de scenă într-o sală arhiplină. Un spectacol în care emoţia a jucat rolul principal. Cei doi actori- Emilia Popescu şi Florin Piersic - au manevrat-o perfect. Spectacolul este un conglomerat de trăiri: emoţie, visare, iubire, dorinţă... Este spectacolul vieţii, este realitatea pe care o trăim cei mai mulţi dintre noi. El, Pierre - om însurat caută, în lipsa soţiei, alternativa la mariaj şi o găseşte într-un bar prin Juliette. Ea, fermecată ajunge în apartamentul său şi se dezvăluie treptat. Talentul celor doi este remarcabil. Emilia Popescu nu se lasă copleşită de imensul său partener. Florin Piesic trăieşte personajul cu toată fiinţa. Rîde şi plânge ca şi când totul ar fi real. Viziunea regizorală e remarcabilă. Radu Beligan îşi cunoaşte oamenii de pe scenă! Îi îmbracă cu stările şi sentimentele cele mai autentice. Iar decorul nu e exagerat. Două fotolii şi o canapea. Un dulap şi un fel de patefon care ţine loc şi de seif. E exact apartamentul unui om nici prea bogat, nici prea sărac.Decorul simplu şi cochet contribuie la atmosfera boemă a piesei. Actriţa se transpune pe rînd, cu uşurinţă, în femeie de moravuri uşoare, ziarista, manichiuristă ca în final, în sinceritatea gândurilor, să-şi decline adevărata identitate, aceea de fiică a celui care a "agăţat-o" în barul unde erau "străini în noapte". Spectacolul îşi cheamă publicul la un moment de reflecţie, la clipe de zâmbet, la o lacrimă în colţul ochiului, la întâlnirea cu doi actori care se regăsesc într-un joc de nuanţe şi adîncimi care te fac să trăieşti fiecare moment al lor. La Botoşani spectacolul a continuat şi după. Emilia Popescu a fost aplaudată intens după ce marele Florin a amintit publicului că este ziua ei. Lîngă actor actriţa e o emoţie dublă dar care nu-şi ascunde talentul şi încercarea cu care a urcat pe scenă. E un spectacol ca o satisfacţie, ca o oază de libertate, ca un joc într-o pauză de activităţi stresante. E ceea ce românii au nevoie măcar la o zi importantă! Pentru mine a fost bucuria de a -l vedea pe Piersic dincolo de ecranul telvizorului, e ambiţia de a mă imortaliza alături de actorul preferat, fratele de zodie, e emoţia fără de care sufletul meu e mai sărac...e ceea ce îmi place să simt!
Comentarii