Mai este o oră şi jumătate până când vom merge să luăm lumină. Este cea mai mare sărbătoare din an. Învierea Domnului! Bucuria ne va cuprinde şi vom sărbători fiecare sperând ca în fiecare an la clipe mai bune. Mă gândesc cât de mult aşteptam aceste momente în copilărie. 
Acum parcă nu le mai simt la fel deşi e aceeaşi mare sărbătoare în sufletul meu. Distanţa de la Crăciun la Paşte e mai mică. Timpul aleargă mai repede şi zilele de la un post la altul sunt tot mai puţine. Parcă vin prea repede şi se consumă prea uşor. Senzaţia de sărbătoare îmi dispare. Mi-aş dori măcar în perioada aceasta să redevin copil. Noi, maturii trăim prea repede ca să simţim puritatea, profunzimea, frumuseţea acestor zile. Copiii sunt cei care îl aşteaptă pe moşu sau pe iepuraş. Ei sunt fermecaţi de ciocnitul ouălelor. Micuţii se întrec la mâncat cozonac, ei numără banii de la colindat. Noi deschidem televizorul, punem masa şi ne pierdem în discuţii... Ne bucurăm puţin de farmecul sărbătorii pe cand copiii numără zilele până la marea zi. Noi alergăm care-încontro şi ne trezim brusc în vălmăşeala pregătirilor de Paşte sau de Crăciun. Zilele trec, alergăm, în fiecare zi o luăm de la capăt... Mă sperie timpul care accelerează în ultimii ani. Azi e întâi a lunii, mâine e 30.....Azi e ziua copilului, mâine suntem deja în vacanţă pe litoral. Pregătim puştii pentru şcoală şi ne trezim că ne cer bani pentru a ieşi cu o fată în oraş. Trăim repede şi asta ne mănâncă practic sufletul. Copiii îl mai iau pentru că ei nu poartă stresul zilelor pe umeri. Să învăţăm măcar la sărbători să redevenim copii ca să uităm de iureşul zilelor obişnuite. Întârziem astfel bătrâneţea care vine vrând-nevrând....Să ne grăbim mai puţin măcar acum când luăm lumină ca să avem mai mult timp pentru noi...
Bucuraţi-vă de timpul cel mai frumos!
Acum parcă nu le mai simt la fel deşi e aceeaşi mare sărbătoare în sufletul meu. Distanţa de la Crăciun la Paşte e mai mică. Timpul aleargă mai repede şi zilele de la un post la altul sunt tot mai puţine. Parcă vin prea repede şi se consumă prea uşor. Senzaţia de sărbătoare îmi dispare. Mi-aş dori măcar în perioada aceasta să redevin copil. Noi, maturii trăim prea repede ca să simţim puritatea, profunzimea, frumuseţea acestor zile. Copiii sunt cei care îl aşteaptă pe moşu sau pe iepuraş. Ei sunt fermecaţi de ciocnitul ouălelor. Micuţii se întrec la mâncat cozonac, ei numără banii de la colindat. Noi deschidem televizorul, punem masa şi ne pierdem în discuţii... Ne bucurăm puţin de farmecul sărbătorii pe cand copiii numără zilele până la marea zi. Noi alergăm care-încontro şi ne trezim brusc în vălmăşeala pregătirilor de Paşte sau de Crăciun. Zilele trec, alergăm, în fiecare zi o luăm de la capăt... Mă sperie timpul care accelerează în ultimii ani. Azi e întâi a lunii, mâine e 30.....Azi e ziua copilului, mâine suntem deja în vacanţă pe litoral. Pregătim puştii pentru şcoală şi ne trezim că ne cer bani pentru a ieşi cu o fată în oraş. Trăim repede şi asta ne mănâncă practic sufletul. Copiii îl mai iau pentru că ei nu poartă stresul zilelor pe umeri. Să învăţăm măcar la sărbători să redevenim copii ca să uităm de iureşul zilelor obişnuite. Întârziem astfel bătrâneţea care vine vrând-nevrând....Să ne grăbim mai puţin măcar acum când luăm lumină ca să avem mai mult timp pentru noi...Bucuraţi-vă de timpul cel mai frumos!
Comentarii