Eu nu am avut parte de telenovelele de care mulţi din copiii generaţiei de azi sunt dependenţi. Nu fac parte nici din generaţia care a divinizat-o pe Mihaela, celebrul personaj de desene animat. Eram prea micuţă ca să-mi amintesc aventurile acesteia. Am îndragit-o însă pe Sandy Bel. Da, pot să spun sunt generaţia Sandy Bel pentru că pe oricine ai întreba din cei care în anii 90 jucau şotron, aţa, de-a v-aţi ascunselea sau Ţară, ţară vrem ostaşi vor trăi un sentiment de nostalgie la gândul celebrului personaj din desene animate. Sandy Bel, Marc, Tambur şi mai ales vocea aceea masculină care traducea filmul (mai stie cineva ceva de el?!) au fermecat copilăria mea. E generaţia care a mestecat gumă Turbo sau Minti, care a colecţionat timbre sau surprizele cu actori de la gumă (nici nu ştiam cum arată un calculator!), care cheltuia ultimul ban pe Brifcor sau pe o pungă de pufuleţi cu un kilogram de sare la sfârşit. Nu pot să uit serile în care jucam (cât de mult îmi plăcea!) Flori, fete sau băieţi, melodii sau cântăreţi jocuri care ne sporeau imaginaţia. Astăzi petrec mai bine de jumătate de zi în faţa calculatorului. Fără el sunt legată de mâini şi picioare! Nu ştiu când era mai bine, dar amintirile cu Sandy Bel şi îngheţata Polar îmi stârnesc nostalgia unor vremuri lipsite de grija pentru mâine, de stresul cotidian sau de computerul de care suntem tot mai dependenţi. Sandy Bel m-a reprezentat ca generaţie! Au fost şi alte desene animat care m-au fascinat. La Sandy Bel, însă nu era ţipenie de copil în faţa blocului. La ora 7 :30 seara, când începea toţii fugeam în faţa televizorului iar după, comentariile despre cum, ce a fost şi ce va fi mai durau încă o oră! Copiii de azi au telenovele, îl au pe Spiderman, au internet, au totul de-a gata. Nu mai alearga la televizor ca să prindă filmul pentru că îl pot găsi şi pe internet. Sunt o generaţie cu amintiri vagi, superficiale pentru că nu trăiesc la intensitate cel mai frumos moment din viaţa unui om: copilăria.
Comentarii