Mamaia, ediţia 38...

Nu am să comentez despre câştigători, despre organizare, despre ce s-a întâmplat pentru că în acest sens vor fi multe comentarii. Nu este ediţia forte după părerea mea. Este o ediţie şi atât. Decât deloc, bună şi asta! Marele atuu a fost orchestra condusă de Viorel Gavrilă. A sunat ireproşabil! Mi-a plăcut. Mi-a plăcut secţiunea de Interpretare. Se vede că s-a pus un accent deosebit pe ea anul acesta. Asta în detrimentul secţiunii de Creaţie, secţiune unde am simţit lipsa vocilor consacrate, a compozitorilor cu nume, din vechea şi noua generaţie. Nu am avut de unde alege! Probabil aceasta este şi explicaţia podiumului la această secţiune. În alte condiţii nu aş fi văzut la festivalul acesta, la sectiunea de Creaţie, piese gen "Mai dă-mi o bere". Text sub mediocru, melodie de piaţă, într-un fel reprezentativă pentru o naţie căreia i se dă zilnic aşa ceva.... Superficialitatea începe să pună tot mai mult amprenta pe poporul român. Nu numai în muzică! Piesa lui Mihai Alexandru este o încercare de a atrage atenţia, de a ieşi în evidenţă, de altfel singurul mod astăzi de a te lansa în muzică. Contează atât de puţin dacă ai voce câtă vreme scandalizezi cu ceva. Nu asta mi se problema! Semnalul de alarmă ar trebui să fie în criza de creaţii care se perpetuiază la acest festival...Mai presus de asta, aş spune că lipsa vocilor consacrate, dezinteresul acordat de către aceştia pentru ediţia din acest an la festivalul care încă îi mai bagă în seamă e mai îngrijorător. Radiourile difuzează cu greu muzica unei generaţii care a făcut faimă la începutul anilor 1990. Dacă şi tu, ca artist fugi de manifestarea care încă îţi mai deschide o uşă ca să arăţi ce ai mai lucrat, nu-mi rămâne decât să cred că e şi vina lor că nu mai au în braţe succesul de altă dată. Sper însă că e doar graba cu care s-a făcut această preselecţie la Creaţie... Au lipsit vocile lui Ovidiu Komornyik, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Paula Seling, Adrian Enache, Aurelian Temişan, etc. De ce nu Angela Similea, Monica Anghel, Mirabela Dauer?!...Compozitorii consacraţi au şomat la ediţia din acest an. Unde sunt Andrei Keresteley, Andrei Tudor, Ionel Tudor, Marius Moga, Costi Ioniţă, etc?! Aş fi vrut să văd, de ce nu, la Creaţie chiar o piesă interpretată de Lucia Dumitrescu care anul trecut a luat trofeul. Acesta mi se pare semnalul de alarmă care trebuie tras la ediţia din acest an...În rest, bune şi rele vor mai fi. Nimic nu poate fi perfect! Totul se poate îmbunătăţi. Important e să te alegi cu cel puţin o voce care să lase speranţe şi o piesă care să îmbogăţească sufletele celor care iubesc muzica românească. Aşa cum s-a găsit soluţia la Interpretare, e musai un reviriment pentru sectiunea pieselor în primă audiţie dar cu condiţia ca aceasta să nu ocolească niciun gen şi mai ales cel al muzicii cu care festivalul a început să trăiască. În continuare vă las în compania premiilor de anul acesta cu scurte comentarii personale:

Interpretare:

Premiul al III-lea: Ligia Moldovan (În prima seara, la semifinală, i-am admirat rochia. A cântat "Îngerii nu plâng" şi parcă nu m-a convins. În seara finalei parcă m-a mişcat puţin dar nu ea a fost cea pe care eu am mizat...)
Premiul al II-lea: Raluca Nistor (Una din concurentele de care eram sigură că va urca pe podium!!!!)
Premiul I: Minodora Dediş (Aş fi fost dezamăgită dacă nu ar fi ajuns pe această poziţie. A fost cea care prin interpretarea piesei "Tu n-ai avut curaj" a reuşit să-mi facă pielea buburuză... Mi-a plăcut, culmea, mai mult interpretarea ei decât a Mădălinei Manole! Cred că putea lua chiar şi trofeul!)

Creaţie:
Premiul III: "Prima zi fără tine" (Încă îmi este inexplicabil de ce a obţinut locul III. Interpretarea piesei a fost slabă, creaţie banală- dorul de iubită după o despărţire- dar fără să simţi suferinţa...Cred că n-au fost alte piese...).
Premiul II: "Viaţa în doi" (Mă aşteptam într-un fel ca Helciug să ia un premiu deşi nu m-a impresionat f.mult piesa. Face parte din categoria pieselor simple, fără un text sofisticat care prind azi. Superficialitatea specifică generaţiei de azi! Nimic deosebit. Başca, mi se pare că tema e inspirată din celebrul şlagăr "Ce bine ne înţelegem noi doi..."
Premiul I: "Dă-mi o bere" (Fără comentarii! Le-am făcut mai sus! Nu mi-a plăcut şi nici nu consider că e o piesă de "Mamaia")

Premii speciale:

Radiodifuziunea Română a acordat două premii. Unul pentru sectiunea de Interpretare care i-a revenit Oanei Nicuţ şi unul la Creaţie care i-a revenit lui Mister M pentru piesa "Du-mă".
Premiul special al presei: Irina Popa (A câştigat şi trofeul fata asta. Sincer o vedeam în această postură mai degrabă pe Minodora Dediş... Consider că atunci când eşti câştigătoarea unui trofeu trebuie să fie ireproşabil ca să nu spun perfect. Fata asta are voce foarte bună însă mai are de lucrat având încă probleme de dicţie... Un premiu merita clar!)
Premiul de Popularitate: "Spune-mi dacă vrei" (Gabriel Băruţă/Brighite Balogh) (A fost piesa în care am crezut eu. Chiar mi-a plăcut deşi nu i-aş fi dat trofeul sau locul I la Creaţie. Anul acesta după mine mai bine nu se acorda locul I la această secţiune. Cred că fata asta este surpriza ediţiei din acest an! Mi-a plăcut la ea că a ştiut să se pună în valoare. Are prezenţă. Are tupeu pe scenă. Are atitudine. Cred că vom mai auzi de ea!).
Premiul special TV Neptun: Cristina Vasiu (A fost printre cei de la Interpretare în care eu una am crezut! Mă bucur că a luat un premiu! )
Premiul Teo Peter: Trupa Conexiuni (Cred că acesta este premiul care trebuia să le revină la acest festival. Rămân la părerea că nu s-au orientat bine participând la Interpretare. Aş fi optat pentru Creaţie în locul lor! Sunt totuşi un nume chiar dacă în mare componenţa e alta. La majoritatea trupelor se schimbă membrii! Numele rămâne! Nu puţini sunt cei care încă îşi mai amintesc cred de celebrele lor balade "Tu" sau "Mai rămai puţin").
Premiul Fundaţiei Ion Voicu: Viorel Gavrilă (Pe bună dreptate. A meritat! Orchestra a fost de senzaţie!)


TROFEUL: Irina Popa -Galaţi (Am comentat mai sus!)



Despre concurenta în care am crezut eu: Minodora Dediş din Galaţi (in poză tot ea!)

Comentarii

gilbert... a spus…
Daca asemenea oameni au tupe-ul sa-si de-a cu parerea referitor la muzica, toti artisti din romania ar trebui sa se lase de muzica cum e posibil asa ceva.minodora ar trebui sa cante la nunti nu avem nevoie de o alta Madalina Manole, a cantat penibil minodora este o simpla copie a Madalinei Manole,NU MAI DA-TI VERDICTE REFERITOR LA CREATIE VORBITI DE ALCEVA DE SANTIERE,SPORT,E.T.C.
Unknown a spus…
Festivalul Mamaia ,nu este un festival al celor care imita.Asa ,o aduceau din nou pe Madalina,nu?Castigatoarea trofeului,merita sa ajunga o stea a muzicii internationale,ca are cu ce.E prea putin sa cante doar pentru romani.Bravo fatuca,Irina.Esti cea mai buna voce a tarii