Pentru prima dată anul ăsta azi a fost liber. Adică, de Rusalii. Am fost şi eu libera că deh...lucrez la bugetari. De când mi-am schimbat jobul simt că am timp mai mult. Mult mai mult decât aveam când lucram în presă. Nu mă mai plâng că n-am timp să fac aia sa
u să merg acolo... Mă plâng doar că mi-e lene sau n-am chef de aia sau cealaltă... Nu mai ştiu care din variante e mai bună. Cert e că ambele îţi dăunează întrucâtva... Când mă plângeam că nu am timp pentru una sau alta simţeam că nu-mi aparţin, că nu am acel timp al meu, că nu pot face mai multe pentru mine...Când am timp dar nu am chef de una sau alta tot nu-i bine căci mă plictisesc şi simt că rutina mă pândeşte. E drept că aici am şi eu o vină dar nici nu-mi vine s-o iau din loc de una singură pe stradă, să mai şi vorbesc singură :)). Cât am lucrat în presă nu-mi aparţineam mie căci aveam un timp limitat. Îmi vedeam de job şi atât. Îmi găseam greu timp pentru o ieşire la un suc, la teatru (deşi aici îmi forţam timpul ca să merg!!), lucruri fireşti pentru vârsta pe care o am... Acum am timp dar trec zile care mă prind stând numai în casă căci mi-e lene să ies sau n-am unde sau cu cine să mă duc... Mi-e dor uneori de tumultul trăirilor de atunci, de febra activităţii mele... În acelaşi timp însă îmi zic că aveam nevoie de acest respiro pentru a-mi aduna energiile, forţele, pentru a aduna o altă experienţă, pentru a învăţa şi altceva... Şi timpul care e mai dilatat acum pentru mine e un fel de experienţă pe care o trăiesc, alta decât cea pe care am trăit-o cinci ani zi de zi... Sunt experienţe pe care le trăieşti, la care te poţi întoarce, cu care nu te mai întâlneşti dar din care acumulezi câte ceva...şi bine şi rău. Experienţe care ne transformă treptat din copii în oameni mari!
u să merg acolo... Mă plâng doar că mi-e lene sau n-am chef de aia sau cealaltă... Nu mai ştiu care din variante e mai bună. Cert e că ambele îţi dăunează întrucâtva... Când mă plângeam că nu am timp pentru una sau alta simţeam că nu-mi aparţin, că nu am acel timp al meu, că nu pot face mai multe pentru mine...Când am timp dar nu am chef de una sau alta tot nu-i bine căci mă plictisesc şi simt că rutina mă pândeşte. E drept că aici am şi eu o vină dar nici nu-mi vine s-o iau din loc de una singură pe stradă, să mai şi vorbesc singură :)). Cât am lucrat în presă nu-mi aparţineam mie căci aveam un timp limitat. Îmi vedeam de job şi atât. Îmi găseam greu timp pentru o ieşire la un suc, la teatru (deşi aici îmi forţam timpul ca să merg!!), lucruri fireşti pentru vârsta pe care o am... Acum am timp dar trec zile care mă prind stând numai în casă căci mi-e lene să ies sau n-am unde sau cu cine să mă duc... Mi-e dor uneori de tumultul trăirilor de atunci, de febra activităţii mele... În acelaşi timp însă îmi zic că aveam nevoie de acest respiro pentru a-mi aduna energiile, forţele, pentru a aduna o altă experienţă, pentru a învăţa şi altceva... Şi timpul care e mai dilatat acum pentru mine e un fel de experienţă pe care o trăiesc, alta decât cea pe care am trăit-o cinci ani zi de zi... Sunt experienţe pe care le trăieşti, la care te poţi întoarce, cu care nu te mai întâlneşti dar din care acumulezi câte ceva...şi bine şi rău. Experienţe care ne transformă treptat din copii în oameni mari!Mă gândesc să scriu data viitoare ce am acumulat în cei cinci ani....
Comentarii