A plecat Michael şi nu se mai întoarce!


N-am fost fan Michael Jackson dar mi-a plăcut, mi-a marcat întrucâtva existenţa. Am să spun ce a însemnat pentru mine regele declarat al muzicii pop, pe bună dreptate declarat aşa!

Michael Jackson mi-aminteşte de:

- discul de vinil pe care ni l-a cumpărat mama şi la care ne uitam ca la o icoană pentru ca grafica nu semăna deloc cu cele pe care deja le aveam
- primele postere uriaşe cu un artist pe care le-am avut vreodată (cu Michael si Sandra!)
- reacţia unui om mut de emoţie când am văzut prima dată videoclipul piesei "Earth song"
- Pălăria stil MJ pe care eram la un pas sa mi-o cumpăr pentru că era la modă
- şuviţa MJ şi mişcările unice de dans
- "A plecat Michael şi nu se mai întoarce", e fraza unor fane care plângeau cu disperare după ce artistul a susţinut concertul din '92. Fraza asta nu-mi iese din minte de când am aflat de moartea artistului...
- Alina Ţâbuleac, prietena mea din copilărie care era fan al artistului
- Copilul din "Singur acasă" care a apărut în videoclipul "Black or white"
- Cartea "MJ-între legendă şi adevăr" pe care am citit-o foarte repede
- consignaţiile din centrul istoric de unde am luat primele casete cu MJ
- "Heal the world" e piesa pe care o ştiam aproape pe de rost (nu reţin uşor versurile cântecelor!)
-
Sigur sunt mai multe amintiri legate de MJ dar care acum nu vor să revină. Michael Jackson e sigur o legendă prin tot ce a lăsat în urma lui dar mai ales pentru faptul că a revoluţionat muzica. Un comentariu de azi legat de MJ spunea ca multe din creaţiile muzicale de azi sunt copii ale muzicii regelui POPului mondial, cu sau fără voia creatorilor de azi. Mare dreptate avea!

Michael Jackson trăieşte chiar dacă fizic nu mai e, chiar dacă o să ne fie dor de un recital live cu el!

Comentarii