Astăzi se încheie zilele Alice. De 15 ani le sărbătorim cu drag pentru că de 15 ani, Alice trăieşte alături de noi, e parte din familia noastră. Alice este o căţeluşă, rasa pichinez, extrem de ataşată de noi. Nu iese în evidenţă cu ceva special faţă de alte exemplare din rasa ei, dar pentru noi e cel mai bun, 
cel mai frumos şi cel mai deştept căţel. Înainte de ea am mai avut o căţeluşă pe care o chema Mona, tot pechinez. Am cumpărat-o "botezată" de la stăpânii unde a văzut lumina zilei. Din păcate, ne-am luat ţeapă pentru că Mona era bolnăvioară şi a murit la doar cîteva zile după ce a venit în casa noastră. Am plâns mult după ea. Alice are 15 ani şi e la noi de când era cît un ghem de lână. Mi-aduc aminte perfect 
seara în care am văzut-o prima dată pe patul din sufragerie cînd m-am întors de la şcoală (eram în clasa a 8-a). Mi-aduc aminte multe detalii din existenţa ei. Dar nu pot să uit pofta cu care urca în maşina noastră sau în taxi aşezându-se pe genunchii noştri ca să vadă pe geam. Radia bucurie prin ochişorii ei mici şi negri şi parcă zâmbea privind prin geamul "Lăditzei" noastre. Alice e o pofticioasă în toată regula iar nebunia ei se numeşte ciocolata. Acum are voie mai puţin (deh, vârsta îşi zice cuvântul!) dar erau cu adevărat distractive momentele când auzea numai foşnetul unui staniol de la ciocolată. De altfel, cuvintele CIOCOLATĂ şi LESA erau preferatele ei! Ulterior, cuvântul LESA a fost înlocuit cu AFARĂ căci mititica nu se depărta foarte mult de noi. Ieşirile în parc şi la câmp erau venerate de Alice. Acum mai mult în jurul blocului. Dar urca şi cobora dealul într-o energie nebună. Alice e un căţel care ştie când eşti bolnav sau te simţi rău. Vine şi se aşează lâng tine. Este un câine prieten cu pisicile. Se joacă şi doarme cu ele. Îi plac copiii şi agitaţia este mediul ei preferat. Mai puţin acum de când e puţin...pensionară! Alice a mers cu maşina, rezistă la drum lung. Îi place cu trenul şi se adaptează mediilor străine dar ne duce dorul dacă lipsim prea mult de lîngă ea. Sunt experienţe care arată că Alice e membru din familia noastră. De ce Alice? Pentru că ....tata i l-a pus. Au fost mai multe variante de nume până să ne hotărâm, dar într-o zi când tata a luat-o la năniţă (alt cuvânt preferat de ea!) a început să-i cînte celebrul refren: Eu sunt o fetiţă/Mă cheamă Alice..." şi în momentul ăla am fost toţi de acord că aşa o va chema....ALICE! Deci, trăiască Nashu....
Cam asta e în linii mari povestea căţeluşei Alice. Una banală pentru cei mai mulţi dar specială şi plină de emoţii, amintiri pentru noi. Acum Alice are nevoie de sănătate şi linişte. E bătrânică dar ...nu se lasă! Are ochişorii la fel de vii, e zveltă şi e la fel de mâncăcioasă. O mai trădează doar parul alb şi chelia pentru că a părul a cam părăsit-o... Dar ALICE e un câine EXTRAORDINAR!
cel mai frumos şi cel mai deştept căţel. Înainte de ea am mai avut o căţeluşă pe care o chema Mona, tot pechinez. Am cumpărat-o "botezată" de la stăpânii unde a văzut lumina zilei. Din păcate, ne-am luat ţeapă pentru că Mona era bolnăvioară şi a murit la doar cîteva zile după ce a venit în casa noastră. Am plâns mult după ea. Alice are 15 ani şi e la noi de când era cît un ghem de lână. Mi-aduc aminte perfect 
seara în care am văzut-o prima dată pe patul din sufragerie cînd m-am întors de la şcoală (eram în clasa a 8-a). Mi-aduc aminte multe detalii din existenţa ei. Dar nu pot să uit pofta cu care urca în maşina noastră sau în taxi aşezându-se pe genunchii noştri ca să vadă pe geam. Radia bucurie prin ochişorii ei mici şi negri şi parcă zâmbea privind prin geamul "Lăditzei" noastre. Alice e o pofticioasă în toată regula iar nebunia ei se numeşte ciocolata. Acum are voie mai puţin (deh, vârsta îşi zice cuvântul!) dar erau cu adevărat distractive momentele când auzea numai foşnetul unui staniol de la ciocolată. De altfel, cuvintele CIOCOLATĂ şi LESA erau preferatele ei! Ulterior, cuvântul LESA a fost înlocuit cu AFARĂ căci mititica nu se depărta foarte mult de noi. Ieşirile în parc şi la câmp erau venerate de Alice. Acum mai mult în jurul blocului. Dar urca şi cobora dealul într-o energie nebună. Alice e un căţel care ştie când eşti bolnav sau te simţi rău. Vine şi se aşează lâng tine. Este un câine prieten cu pisicile. Se joacă şi doarme cu ele. Îi plac copiii şi agitaţia este mediul ei preferat. Mai puţin acum de când e puţin...pensionară! Alice a mers cu maşina, rezistă la drum lung. Îi place cu trenul şi se adaptează mediilor străine dar ne duce dorul dacă lipsim prea mult de lîngă ea. Sunt experienţe care arată că Alice e membru din familia noastră. De ce Alice? Pentru că ....tata i l-a pus. Au fost mai multe variante de nume până să ne hotărâm, dar într-o zi când tata a luat-o la năniţă (alt cuvânt preferat de ea!) a început să-i cînte celebrul refren: Eu sunt o fetiţă/Mă cheamă Alice..." şi în momentul ăla am fost toţi de acord că aşa o va chema....ALICE! Deci, trăiască Nashu....Cam asta e în linii mari povestea căţeluşei Alice. Una banală pentru cei mai mulţi dar specială şi plină de emoţii, amintiri pentru noi. Acum Alice are nevoie de sănătate şi linişte. E bătrânică dar ...nu se lasă! Are ochişorii la fel de vii, e zveltă şi e la fel de mâncăcioasă. O mai trădează doar parul alb şi chelia pentru că a părul a cam părăsit-o... Dar ALICE e un câine EXTRAORDINAR!
Comentarii