Când eram mai mică obişnuiam să scriu mult şi des, chiar şi prost. Dar scriam şi era un exerciţiu bun cu care m-am format. Scriam despre tot ce mă neliniştea, despre tot ce îmi plăcea, despre tot ce-mi atrăgea atenţia...Acum parcă mă gândesc prea mult până să analizez o temă, o idee. Parcă nu mai am nici idei prea des. Când eram mai mică, îmi venea în fiecare seară un subiect. Scriam poezii, meditaţii, articole...Aşa prost şi chinuitor pentru un neuron rodat cu scrisuri complexe şi pline de înţelepciune. Dar scriam! A contat exerciţiul care mi-a obişnuit scrisul, care mi-a format mâna, care mi-a ordonat ideile, gândurile, temele...Am ştiut să le selectez şi să le analizez după priorităţi... Acum scriu rar, uneori prea rar. Aş vrea să pot scrie mai des, să deschid în fiecare seară locuşorul ăsta şi să lansez o idee, să aştern un gând care mi-a măcinat mintea peste zi... Obişnuiam un timp la un moment dat ca în momentele de aşteptare să nasc idei sau gânduri după situaţii de viaţă pe care le trăiam sau la care asistam ca un martor fără implicare...Le notam pe dosul agendei căci nu aveam alt caiet la mine şi seara mi le aşezam între caietele mele transformate mai târziu în blog...
Ce ar fi să scriu despre coincidenţe, despre întâmplări care simţi că se întâmplă fără ca cineva să-ţi spună despre ele??...
Comentarii