Era odată un scriitor bătrân. A scris la vremea lui despre tot şi despre toate. Poveşti cu zâne şi feţi-frumoşi. Poveşti despre viaţă, despre prinţi şi prinţese, despre realităţi văzute, despre copii şi moş Crăciun. Era un scriitor iubit a cărei viaţă nimeni n-o cunoştea. Într-o zi, când din clepsidra timpului său cădea tot mai puţin nisip a intrat în vorbă cu un puşti. Micuţul, impresionat de ultima lui poveste citită, l-a întrebat: "Nene, dar tu de ce nu-ţi scrii povestea?". Bătranul l-a luat elegant de umeri, l-a pus pe genunchi şi i-a răspuns: "Ce aş putea scrie despre mine ca să intereseze atâta lume?...". Puştiul a ridicat sprânceana şi a spus: "Păi...nu ştiu. Scrii atât de frumos căci sigur sufletul matale a născut măcar o dată o poveste de iubire..."... Atunci bătrânul aprinse lampa, deschise masa şi îşi desfăcu tocul. Era prima dată, după ani buni de când n-o mai văzuse, când îşi amintise de iubirea lui. Era Crăciunul....Ai fost prima şi ultima iubire căci tot ce a fost după tine n-au însemnat decât nişte copii, nişte terminaţii sau încercări de a te completa....Am 86 de ani. Am bucurat sufletul a mii de copii. Am desenat milioane de zâmbete. Am împăcat zeci de cupluri. Am despărţit altele. Mi-am făcut mii de prieteni. Am adunat milioane de scrisori. Am fost şi Moş Crăciun bucurând copiii dar TU n-ai mai apărut de atunci... Am încetat să mai sper că am să te găsesc. Am încercat să iubesc pe altele, dar mereu îmi zvâcnea conştiinţa. Am dat iubirea ce ţi s-ar fi cuvenit cuvenit cărţilor şi ele au prins suflet. Am vrut să te găsesc scriind. Am completat forma ta în poveştile despre care milioanele de copii mi-au scris că au plâns, au râs şi au învăţat câte ceva. Tu n-ai mai apărut. Am sperat cu fiecare poveste aşternută că o să apari...Poate acum când am scris eu către Moş Crăciun vei apărea ca să-l petrecem pe ULTIMUL împreună. Am fi atât de fericiţi iar povestea, ULTIMA a mea s-ar încheia FERICIT...
Te mai aştept,
Încă
E seara de Crăciun....
E seara când se petrec minuni...
Comentarii