tăcerile...

...tăcerile sunt adesea mai preţioase decât orice alt cuvânt. Şi nu în sensul acela ca rămâi mut în faţa unei capodopere, fie ea opera de artă, expresia verbală, scrisă, etc a cuiva, ci acele neputinţe de a vorbi dar care se simt. Sentimente şi stpri care nu mai au nevoie de vorbe căci dacă le-ai da glas ar crăpa farmecul trăirii lor. Şi atunci, la ce bun?? Tăcerea care cuprinde doi îndrăgostiţi, tăcerile care surprind doi prieteni care se regăsesc după un timp în care nu s-au mai văzut, tăcerea dintre două suflete care înţeleg că au nevoie unul de altul dar fără să şi-o spună ca şi când, dac-ar afla toţi, ar pieri farmecul emaptiei lor. Tăcerile sunt un limbaj şi nicidecum o pauză în comunicarea dintre oameni...Îmi place când tăcerea e o înţelegere între cei doi şi nu atunci când cauţi cu disperare şi nu înţelegi privirile...