Ascult în această seară Mădălina Manole dar nu cu piesele de pe recent lansatul album ci cu cele din 90, compuse de regretatul Şerban Georgescu. Mi-aduc aminte de perioada aceea când în centrul vechi al oraşului existau consignaţii de unde în fiecare duminică, aproape îmi cumpăram casete. Nu erau originale dar era muzicăăăăăă şi toţi eram însetaţi să asimilăm cât mai multă. Aveam şi o casetă a Mădălinei cu copertă roz care cred că se numea chiar aşa "Ei şi ce?". O ascultam des. Aveam şi un disc de vinil cu ea dar n-am apucat să-l ascult sau foarte puţin căci între timp s-a stricat pickupul şi a rămas asa un ...obiect de decor. Şi-mi mai aduc aminte de aparatul ăla imens de radio la care ascultam Radio România Actualităţi (acum tot postul ăsta de radio ascult pentru că aici mai apuc să aud muzica asta care mie îmi face bine în continuare...). Îmi amintesc de primul casetofon alb, rusesc la care înregistram melodii şi la care ne înregistram. La casetofonul ăsta am ascultat printre primele casete cu muzică internaţională pe care le-am avut. Era Technotronic=)) şi Michael Jackson! Aici m-am înregistrat vorbind în limba franceză. Mi-amintesc cu câtă bucurie m-am întors acasă în clasa a 4-a fiind că la un spectacol la Casa Tineretului Cătălin Crişan m-a pupat pe frunte după ce i-am dat frezii (pe atunci Cătălin Crişan era idolul meu!). Era o adevărată bucurie pentru că pe atunci artiştii aveau alt statut, erau ridicaţi la rang de vedetă şi când treceau pe lângă tine aproape că rămâneai fără respiraţie. Şi-mi amintesc că ne jucam "Tip top minitop" şi eu în imposibilitatea de a reţine versurile melodiilor cântam doar una pe care o ştiam cap-coadă. Îmi plăcea la nebunie piesa Laurei Stoica "Un actor grăbit" şi accentuam puternic pe "r-ul" de la cuvântul replica actorului care a plecat...Evident că preferam de cele mai multe ori varianta de jurat dar deh....trebuia s-o accept şi pe cea de concurent. Şi-mi amintesc multe de atunci. Mi-amintesc că tata era şef de trib pentru copiii din faţa blocului când mergeam la pădure. Pentru că dacă era tata Ioanei, toţi copiii aveau permisiunea părinţilor să meargă pe câmp. Şi-mi mai plăcea că aveam un pic mai sus de noi un chioşc de tablă de unde ne luam ceva bun, asta însemnând gumă Turbo, caramele, gumă Minti (cine n-a făcut colecţie cu surprizele alea???), pufuleţi (din ăia care aveau o tonă de sare la sfârşit!) şi mai apoi snaksurile alea cu care ne încleiam pe mâini... A şi-mi mai amintesc de spectacolele de la Casa Sindicatelor unde aveam bilete prin sindicat şi la care veneau cântăreţii celebri ai vremii. Şi mă ofticam că mereu prindeam loc la balcon fiind nevoită s-o iau pe scări ca să ajung la scenă să dau flori artiştilor. Vremuri...Dar atât de frumoase. Şi n-am zis nimic de Sandy Bell, de tradiţia de a urmări emisiunile muzicale şi mai ales festivalurile care se difuzau -Mamaia, Bucuresti, Cerbul, etc-Pfaaa, au rămas multe, dar nici nu mi-ar ajunge blogul ăsta să le amintesc. O copilărie fără internet dar clar mult mai intens trăită!
Şi să ştii Teo că ai avut un mare aport la răscolirea acestor amintiri căci aşa se întâmplă mai mereu când e ziua vreunuia din gaşca aceea...Teo, Cristina, Bianca, Crisanta, Alina, Ancuţa, etc...
Şi să ştii Teo că ai avut un mare aport la răscolirea acestor amintiri căci aşa se întâmplă mai mereu când e ziua vreunuia din gaşca aceea...Teo, Cristina, Bianca, Crisanta, Alina, Ancuţa, etc...
Comentarii