Mai sunt oamenii romantici astăzi? Mai au timp de asta ori e ceva deşuet? Oare le e ruşine să-şi afişeze latura asta de îndrăgostit? Deşi eu cred că a fi romantic nu e totuna cu a fi îndrăgostit... A plânge la un film de dragoste (sunt atâtea exemple!) e un gest clar de romantism dar asta nu înseamnă că în momentul respectiv trăieşti "fluturi în stomac". E drept că lacrimile la un film de dragoste sunt determinate, cred eu de trăiri ale noastre care seamăna cu cele ale eroilor de pe ecran sau la care nutrim. Câţi oameni din milioanele de pe planeta asta care au plâns la "Titanic" erau îndrăgostiţi în acel moment sau la "Romeo şi Julieta"? Şi totuşi cred că cei mai mulţi care au plâns la filmele astea două au făcut-o dintr-un soi de romantism... A fi romantic, mie cel puţin în lumea de azi mi se pare chiar interesant. Când toată lumea e disperată să facă averi, să-şi construiască o vilă, poate două, să aibă ultimul tip de merţan, să fie îmbrăcat de la Zara sau oricum din Mall, să fie umblat prin ţări străine, e unic să vezi trăiri pe care toţi le avem dar pe care le mascăm sub un fel de caracter al anilor 2000. Când eram prin clasa a IV-a (anii 90) se vorbea că î
n anul 2000 vor fi roboţi. Mi se părea straniu şi oareacum înspăimântător. Dar nu e prea departe chestia asta. Roboţii nu au sentimente. Ei funcţionează pe baza unor taste, butoane, clăpiţe şi tot tacâmul ăsta, apropiat oricum de tehnologia asta modernă de care suntem tot mai atraşi. Nu au gânduri, idei. Ei revoluţionează doar. Noi avem şi minte şi suflet dar ne place să trăim repede şi automat, să gândim puţin ca şi când un minut în plus de atenţie înseamnă pierderea unui milion de euro. Fără romantism începem să semănăm cu roboţii la care nu puteam crede atunci la 10 ani că vom ajunge. A fi romantic e astăzi o curată nebunie, dar te menţine OM în faţa pieselor de pe şahul vieţii... Eu vreau să fiu romantic!
Mai sunt oamenii romantici astăzi? Mai au timp de asta ori e ceva deşuet? Oare le e ruşine să-şi afişeze latura asta de îndrăgostit? Deşi eu cred că a fi romantic nu e totuna cu a fi îndrăgostit... A plânge la un film de dragoste (sunt atâtea exemple!) e un gest clar de romantism dar asta nu înseamnă că în momentul respectiv trăieşti "fluturi în stomac". E drept că lacrimile la un film de dragoste sunt determinate, cred eu de trăiri ale noastre care seamăna cu cele ale eroilor de pe ecran sau la care nutrim. Câţi oameni din milioanele de pe planeta asta care au plâns la "Titanic" erau îndrăgostiţi în acel moment sau la "Romeo şi Julieta"? Şi totuşi cred că cei mai mulţi care au plâns la filmele astea două au făcut-o dintr-un soi de romantism... A fi romantic, mie cel puţin în lumea de azi mi se pare chiar interesant. Când toată lumea e disperată să facă averi, să-şi construiască o vilă, poate două, să aibă ultimul tip de merţan, să fie îmbrăcat de la Zara sau oricum din Mall, să fie umblat prin ţări străine, e unic să vezi trăiri pe care toţi le avem dar pe care le mascăm sub un fel de caracter al anilor 2000. Când eram prin clasa a IV-a (anii 90) se vorbea că î
n anul 2000 vor fi roboţi. Mi se părea straniu şi oareacum înspăimântător. Dar nu e prea departe chestia asta. Roboţii nu au sentimente. Ei funcţionează pe baza unor taste, butoane, clăpiţe şi tot tacâmul ăsta, apropiat oricum de tehnologia asta modernă de care suntem tot mai atraşi. Nu au gânduri, idei. Ei revoluţionează doar. Noi avem şi minte şi suflet dar ne place să trăim repede şi automat, să gândim puţin ca şi când un minut în plus de atenţie înseamnă pierderea unui milion de euro. Fără romantism începem să semănăm cu roboţii la care nu puteam crede atunci la 10 ani că vom ajunge. A fi romantic e astăzi o curată nebunie, dar te menţine OM în faţa pieselor de pe şahul vieţii... Eu vreau să fiu romantic!
Comentarii
Nu cred ca e vorba ca le rusine de acest lucru si pur si simplu prefera sa nu iasa in evidenta. Ca recunoastem sau nu a fi romantic in ziua de astazi poate fi privit ca si o slabiciune sau un dezavantaj ... depinde insa cum priveste fiecare acest lucru si doar pentru asta trebuie sa ne bucuram ca inca mai exista diversitate.
Mie unul mi se intampla sa imi cada lacrimi cand ma uit la unele filme (precizez unele pentru ca de regula nu imi plac majoritatea filmelor la care privind inceputul imi dau seama si cum se vor sfarsi) tocmai pentru ca le traiesc intens... e ceva normal poti plange si la tristete dar si la fericire, sunt emoti care nu e bine sa se acumuleze in interiorul nostru si trebuie lasate libere.
Este ca si o planta care trebuie cultivata si desi poate in jurul ei vor aparea multe buruiene si maracini ce ii va ameninta accesul la lumina daca vointa si speranta este destul de mare va reusi in cele din urma sa isi faca drum spre soare. Nici nu are cum sa fie totul doar simplu este ca o calatorie prin care cu totii trebuie sa trecem.