Miercuri, la 8 fără ceva primesc telefon de la tata. Îmi dă vestea care îmi întoarce toată ziua pe dos. Nu pot să-mi imaginez că fata cu părul de foc nu mai e printre noi şi mai ales că şi-a luat viaţa cu propriile mâini. Mi se pare cel mai prost scenariu pe care l-am auzit în ultimii ani. E incredibil câtă vreme acasă o aştepta fericirea smulsă din iubrea soţului ei şi privirea caldă a bebeluşului pe care-l adora... E cea mai teribilă veste! M-a răvăşit întreaga zi iar azi după o noapte de răscoliri interioare determinate de imaginile zilei, sunt într-un şoc aproape ireal. Mintea încă refuză să creadă că lansarea noului ei album nu va mai avea loc, că ea nu o să mai cânte, că suntem atît de trişti după plecarea ei... N-aş vrea să comentez asaltul mediatic asupra acestei veşti. E firesc căci moartea vinde cel mai bine. Nefiresc mi se pare că până aici, Mădălina Manole, Idolul Generaţiei anilor 90, forţa media s-o difuzeze cu un clip, cu o piesă în loc ca media să-i ceară difuzarea ei... E un joc crud al lumii muzicale pe care artiştii lansaţi înainte de 89 sau imediat după 90 trebuie să-l sporte. Dar dincolo de asta, rămân întrebări fără răspuns, reacţii fără explicaţii şi teama de destin. Astăzi, tot cu refuzul ideii că a murit m-am trezit. Este exact aceeaşi senzaţie de revoltă, de refuz şi durere pe care am simţit-o la Laura Stoica acum câţiva ani. Doar că aici mai adaug incapacitatea de a percepe decizia de a părăsi lumea în clipe cînd fericirea începu să-şi facă cuib în sufletul ei...E trist şi mult, mult prea greu de înţeles...Va rămâne amintirea emisiunilor şi spectacolelor în care apărea, mintea şi sufletul vor dansa în continuare pe ritmurile muzicii ei, va exista permanent dorul, dar niciodată nu vom găsi răspunsul la întrebări pe care probabil că ea a vrut să le deseneze în urmă precum discreţia cu care i-a plăcut să-şi trăiască propria viaţă... E un final parcă regizat pentru un film de Oscar, iar ea Artista nu întâmplător l-a pus în scenă...Dumnezeu s-o ierte...Miercuri, la 8 fără ceva primesc telefon de la tata. Îmi dă vestea care îmi întoarce toată ziua pe dos. Nu pot să-mi imaginez că fata cu părul de foc nu mai e printre noi şi mai ales că şi-a luat viaţa cu propriile mâini. Mi se pare cel mai prost scenariu pe care l-am auzit în ultimii ani. E incredibil câtă vreme acasă o aştepta fericirea smulsă din iubrea soţului ei şi privirea caldă a bebeluşului pe care-l adora... E cea mai teribilă veste! M-a răvăşit întreaga zi iar azi după o noapte de răscoliri interioare determinate de imaginile zilei, sunt într-un şoc aproape ireal. Mintea încă refuză să creadă că lansarea noului ei album nu va mai avea loc, că ea nu o să mai cânte, că suntem atît de trişti după plecarea ei... N-aş vrea să comentez asaltul mediatic asupra acestei veşti. E firesc căci moartea vinde cel mai bine. Nefiresc mi se pare că până aici, Mădălina Manole, Idolul Generaţiei anilor 90, forţa media s-o difuzeze cu un clip, cu o piesă în loc ca media să-i ceară difuzarea ei... E un joc crud al lumii muzicale pe care artiştii lansaţi înainte de 89 sau imediat după 90 trebuie să-l sporte. Dar dincolo de asta, rămân întrebări fără răspuns, reacţii fără explicaţii şi teama de destin. Astăzi, tot cu refuzul ideii că a murit m-am trezit. Este exact aceeaşi senzaţie de revoltă, de refuz şi durere pe care am simţit-o la Laura Stoica acum câţiva ani. Doar că aici mai adaug incapacitatea de a percepe decizia de a părăsi lumea în clipe cînd fericirea începu să-şi facă cuib în sufletul ei...E trist şi mult, mult prea greu de înţeles...Va rămâne amintirea emisiunilor şi spectacolelor în care apărea, mintea şi sufletul vor dansa în continuare pe ritmurile muzicii ei, va exista permanent dorul, dar niciodată nu vom găsi răspunsul la întrebări pe care probabil că ea a vrut să le deseneze în urmă precum discreţia cu care i-a plăcut să-şi trăiască propria viaţă... E un final parcă regizat pentru un film de Oscar, iar ea Artista nu întâmplător l-a pus în scenă...Dumnezeu s-o ierte...
Comentarii