În ultimul timp, văd tot mai mulţi oameni trişti. Chipul lor radiază rar zâmbet, iar trupurile lor sunt gârbovite şi transpiră deznădejdea traiului pe care îl cară după ei. Grijile zilnice le desenează linii pe faţă, iar umbrele propriului lor destin câştigă teren în faţa luminii emanată de propriul lor suflet. Sunt atât de trişti şi deprimaţi încât nu-ţi trebuie mult să observi cu ochiul liber pe stradă oameni vorbind fără să aibă parteneri de drum. Îşi dezbat propriile legi într-o comuniune perfectă cu propriul eu. Buzele dansează într-un ritm pe care nu-l mai controlează, ochii sunt aplecaţi, iar paloarea din obraz le trădează tristeţea şi singurătăţile în faţa Destinului... E trist că România europeană e as în a confecţiona portrete cu guri coborâte la colţuri, cu ochi inundaţi de lacrimi şi seceraţi de disperare, cu copii încrâncenaţi şi bătrâni încruntaţi, cu destine rupte din propriile idealuri... Depresia şi anxietatea îşi pun stăpânire pe propriul trup, iar aripile sufletului devin greoaie pentru a mai avea puterea de a zbura. Am observat în nenumărate rânduri că românul îşi numără anii mai repede decât oricare alt european. Iar cauza acestui proces de îmbătrânire precoce îl constituie tocmai lipsa de nădejde datorat traiului greu şi încrâncenat, alergăturii contra cronometru pentru a prinde o cursă mai bună spre calea propriului vis. Tocmai din acest motiv, suntem obligaţi şi când spun asta chiar mă refer la sensul pur al cuvântului, de a ne bucura de fiecare părticică de soare apărută în propria viaţă, de a căuta fericirea în fiecare ungher al propriei noastre existenţe, indiferent de dimensiunea acesteia, de a colecţiona fiecare zâmbet pe care viaţa ni-l dă (pentru că ne dă! trebuie doar să avem ochi să-l privim) căci ,fără micile bucurii ale vieţii, ne adâncim într-o depresie care ne transformă prea repede în bătrânii singuri şi cocoşaţi de griji. Fericirea există chiar dacă ne-am abonat la tristeţe! Avem datoria de a nu pierde fericirea de care şi urmaşii noştri vor avea nevoie!!! Fericirea înseamnă un pic mai mult optimism, o doză de bună-dipoziţie în plus, un vis desenat de propria minte şi pus pe picioare de propria ta fiinţă precum şi 2-3 prieteni pe care să te poţi baza. Fericirea se deschide cu aspiraţii şi vise, se aplică prin tenacitate şi se măsoară cu iubire. E atât de simplu şi nici nu costă bani ca să fii o clipă pe zi fericit. Iar o clipă de fericire pe zi poate deturna neputinţa de a îmbătrâni frumos...În ultimul timp, văd tot mai mulţi oameni trişti. Chipul lor radiază rar zâmbet, iar trupurile lor sunt gârbovite şi transpiră deznădejdea traiului pe care îl cară după ei. Grijile zilnice le desenează linii pe faţă, iar umbrele propriului lor destin câştigă teren în faţa luminii emanată de propriul lor suflet. Sunt atât de trişti şi deprimaţi încât nu-ţi trebuie mult să observi cu ochiul liber pe stradă oameni vorbind fără să aibă parteneri de drum. Îşi dezbat propriile legi într-o comuniune perfectă cu propriul eu. Buzele dansează într-un ritm pe care nu-l mai controlează, ochii sunt aplecaţi, iar paloarea din obraz le trădează tristeţea şi singurătăţile în faţa Destinului... E trist că România europeană e as în a confecţiona portrete cu guri coborâte la colţuri, cu ochi inundaţi de lacrimi şi seceraţi de disperare, cu copii încrâncenaţi şi bătrâni încruntaţi, cu destine rupte din propriile idealuri... Depresia şi anxietatea îşi pun stăpânire pe propriul trup, iar aripile sufletului devin greoaie pentru a mai avea puterea de a zbura. Am observat în nenumărate rânduri că românul îşi numără anii mai repede decât oricare alt european. Iar cauza acestui proces de îmbătrânire precoce îl constituie tocmai lipsa de nădejde datorat traiului greu şi încrâncenat, alergăturii contra cronometru pentru a prinde o cursă mai bună spre calea propriului vis. Tocmai din acest motiv, suntem obligaţi şi când spun asta chiar mă refer la sensul pur al cuvântului, de a ne bucura de fiecare părticică de soare apărută în propria viaţă, de a căuta fericirea în fiecare ungher al propriei noastre existenţe, indiferent de dimensiunea acesteia, de a colecţiona fiecare zâmbet pe care viaţa ni-l dă (pentru că ne dă! trebuie doar să avem ochi să-l privim) căci ,fără micile bucurii ale vieţii, ne adâncim într-o depresie care ne transformă prea repede în bătrânii singuri şi cocoşaţi de griji. Fericirea există chiar dacă ne-am abonat la tristeţe! Avem datoria de a nu pierde fericirea de care şi urmaşii noştri vor avea nevoie!!! Fericirea înseamnă un pic mai mult optimism, o doză de bună-dipoziţie în plus, un vis desenat de propria minte şi pus pe picioare de propria ta fiinţă precum şi 2-3 prieteni pe care să te poţi baza. Fericirea se deschide cu aspiraţii şi vise, se aplică prin tenacitate şi se măsoară cu iubire. E atât de simplu şi nici nu costă bani ca să fii o clipă pe zi fericit. Iar o clipă de fericire pe zi poate deturna neputinţa de a îmbătrâni frumos...
Comentarii