Când plouă, fluturii devin nervoşi; se închid la culoare şi îşi strîng aripile parcă de teamă că soarele nu le va mai usca coroana de mătase. Copila îl întrebă odată pe bunicul dacă fluturii sunt trişti.Şi bunicul îi răspunse cu privirea încă aţintită pe ziar: "Nu, fluturii sunt doar veseli; sunt prea coloraţi ca să citeşti pe ei durere". Şi atunci nepoata care strângea în pumn un fluture mic şi decolarat i-a zis: "Bunicule, dar uite fluturele meu nu mai are culoare, înseamnă că nu mai e fericit...". Bunicul lăsă ziarul deoparte, îşi scoase ochelarii şi ridicând sprînceana îşi privi îngăduitor nepoata. Afară, încă se mai simţea răcoarea adusă de stropii mari de ploaie, privirile oamenilor erau încă ude, iar copacii îşi aplecaseră coroana la pământ. "Fluturii, draga mea, sunt obosiţi; iar ploaia le-a lovit aripile". Fetiţa desfăcu pumnul ei mic şi văzu cum fluturele ei respira din greu. "Vezi, fata tati, fluturele tău e fericit acum; în pumnul tău e la fel de întuneric precum e ploaia care l-a lăsat fără aripi...". În momentul în care nepoata aşezase insecta pe iarba din curte, văzu cum fiecare culoare îşi reluă locul, iar aripile renăscuseră odată cu primele raze de soare de după curcubeu. Copacii îşi ridicaseră coroana, iar florile îşi croiseră volane de zâmbet. Fetiţa îşi îmbrăţişă bunicul; era fericită pentru că salvase fluturele de atacul pumnului ei mic...Când plouă, fluturii devin nervoşi; se închid la culoare şi îşi strîng aripile parcă de teamă că soarele nu le va mai usca coroana de mătase. Copila îl întrebă odată pe bunicul dacă fluturii sunt trişti.Şi bunicul îi răspunse cu privirea încă aţintită pe ziar: "Nu, fluturii sunt doar veseli; sunt prea coloraţi ca să citeşti pe ei durere". Şi atunci nepoata care strângea în pumn un fluture mic şi decolarat i-a zis: "Bunicule, dar uite fluturele meu nu mai are culoare, înseamnă că nu mai e fericit...". Bunicul lăsă ziarul deoparte, îşi scoase ochelarii şi ridicând sprînceana îşi privi îngăduitor nepoata. Afară, încă se mai simţea răcoarea adusă de stropii mari de ploaie, privirile oamenilor erau încă ude, iar copacii îşi aplecaseră coroana la pământ. "Fluturii, draga mea, sunt obosiţi; iar ploaia le-a lovit aripile". Fetiţa desfăcu pumnul ei mic şi văzu cum fluturele ei respira din greu. "Vezi, fata tati, fluturele tău e fericit acum; în pumnul tău e la fel de întuneric precum e ploaia care l-a lăsat fără aripi...". În momentul în care nepoata aşezase insecta pe iarba din curte, văzu cum fiecare culoare îşi reluă locul, iar aripile renăscuseră odată cu primele raze de soare de după curcubeu. Copacii îşi ridicaseră coroana, iar florile îşi croiseră volane de zâmbet. Fetiţa îşi îmbrăţişă bunicul; era fericită pentru că salvase fluturele de atacul pumnului ei mic...
Comentarii