
Azi a nins. Da, a nins, dar nu cu fulgi albi de nea. A nins ruginiu. Frunzele au coborât una câte una. Au dansat fermecate, conturînd fiecare paginile unei poveşti nescrise. Mi-am imaginat că-şi liniază visul şi în acelaşi timp îşi trasează limitele înguste în care vieţuiesc. E prima dată, toamna asta, când privesc copleşită, prin perdeaua atinsă de vântul care intră prin fereastra întredeschisă, jocul arămiu al toamnei. Nu-i aşa că e spectaculos? Toamna e un idol între anotimpuri prin timpul care cade molcom, prin feeria de culori maronii, prin dulcea aromă de cămară, prin melancolia visului îmbibat de ploile lungi şi dese, prin timiditatea fermecătoare a razelor de soare, prin foşnetul frunzelor din parcuri, printr-o tăcere mai aproape de regăsirea propriului eu... E toamnă şi parcă pentru prima dată, îmi place cel mai mult.
Comentarii