Toamna are-n ultimele mele închipuiri, trup de poezie şi sufletul îi e un sărut; fiecare strofă are metafora ei, iar buzele îi miros a ploaie şi vânt. E-o întreagă armonie dansul cu norii şi o lumină totală leagănul frunzelor scuturate de vânt.E senzaţională, toamna, nu? Ori sunt eu fericită c-o pot picta astfel cu pensula ochilor mei?
Comentarii