Dragoste pe întuneric...

Visează în timp ce degetele lui robuste îi atingeau fiecare părticică a trupului ei subțire. Adormi cuibărindu-și privirea în întunericul ochilor pe care știa că n-o să-i picteze vreodată. N-avea nicio legătură cu pensula, iar culorile le potrivea doar în vestimentația simplă, dar cu bunul gust al bunicii. Căuta, când erau numai ei doi în încăperea aceea mică, cu degetele lungi de pianistă celebră, ochii lui de un albastru intens. Le coborî apoi spre buze, trecându-le cu tandrețea exaltată deasupra. Își apropiase gura și, ca-ntr-o poveste, le sărută lung. Tresări o clipă după care el îi cuprinse trupul între brațele lui și, printre umbrele-i din fața privirii, își aplecă chipul spre sânii rotunzi. Îi săruta în lumina pală care le acoperea trupurile lor goale de orice deșertăciune. Amândoi, într-un glas, își rosteau versuri de dragoste; ea, copleșită de glasul lui puternic, îi propusese un joc. La fiecare final de unduire romantică a vocii lui senzuale să-și unească buzele într-un dans pe care ei îl trăiau fascinați, ridicați pe un pisc decolorat de lumea terestră. El acceptă fără ezitare; la rândul lui învăluind-o în atingeri catifelate și sărutări nesfârșite... Trăirile romantice alături de el anulau întunericul privirii ei; în fața ei se derulau lumini solare, iar chipul ei blând radia palate de stele. El zărea numai umbre și trăia una singură; alături de ea, umbrele căpătau aura unei făpturi dincolo de cuvinte, dincolo de pămînt....