Mai presus de criza economică despre care tot aud vorbindu-se, e dorința de a nu cădea în rutină, de a nu te simți plafonat. Îmi e gîndul mereu la perioada în care uitam de mine și în același timp mă regăseam ca o forță, ca un uragan, ca o lumină. Mă trezesc cu o doză de regret amestecată cu o felie zdravănă de realitate; nici nu știu ce să cer. Îmi place să risc, dar recunosc că și expunerea asta e dozată într-un fel; cu mai mai mult avânt iei viața în piept sau de la 0, când ai 20 și altfel, când te maturizezi. Uneori îmi doresc să-mi păstrat ceva din naivitatea de la 20 și ... și să nu-mi pese prea tare de consecințe, câtă vreme rău nu-mi fac nici mie, nici altora... Dar, tot de atîtea ori, recunosc că înțelepciunea te face mai corect față de drumul pe care îl ai în față. Oare eu ce am în față? Știu doar că acum mi-e dor de niscaiva adrenalină în mișcările pe care le produc, în gîndurile pe care le răsfoiesc. Mă enervează să treacă o zi fără să am satisfacția unui lucru bun făcut. Cel puțin un lucru... Sunt oripilată să văd cum timpul curge fără ca eu să exist cu adevărat... Evoluția ta ca om rezidă din implicarea în activități pentru care simți că ești făcut. Crești ca om odată cu propriile tale realizări. Fiecare operă care cuprinde și numele tău reprezintă o treaptă spre strălucirea ta. E atât de minunat să spui zilnic "merg să fac ...." și nu "iar la serviciu...". Cunosc senzația din ambele perspective; am crezut până acum că e doar o balivernă, dar, NU...e atît de adevărat! E fascinant chiar să mergi la serviciu dar de fapt să trăiești pentru a munci, să fii într-un concediu permanent în propria ta munca ce, culmea ți-aduce și bani.
Comentarii