Dragostea de fan este apanajul adolescenței. Atunci, ne hilizim cu forță din cauza unei întâmplări ce mai tîrziu are linii banale, atunci avem curaj să zburăm deasupra oricărui nor pentru un strop de fericire smuls din atingerea hainei pe care am văzut-o într-un clip la televizor. Atunci, suntem fii răbdării și ai perseverenței în așteptarea zilei cînd vom da drumul cuvintelor cu miros de caramele. Atunci avem buzunarele pline de arome fel de fel și năzuințele capătă forma literelor plasate între pagini în culori vesele. Atunci nu știm și nu ne temem de limitele naivității și de drumul spre penibil; suntem doar ramurile jocului. Atunci, lacrimile au motivații fără durată; sunt ca și întâlnirile așteptate atunci: efemere, dar sudate de țevile armurii interioare. Atunci, așteptarea pare o veșnicie și fericirea întâlnirii mai puțin decît nisipul din clepsidră. Atunci, dilatăm timpul în preajma persoanei adorate, răzuind cu ochii minții, ai sufletului, cu mânile, cu ochii, cu brațele, cu urechile, cu toată ființa fiecare mișcare, fiecare vorbă, fiecare suflu al apropierii lui de tine. Chestiuni banale, aproape hilare, mai tîrziu! Dar câtă exaltare aduce atunci! Câtă forță creatoare îți dă acea antrenare! Atunci, mirosul parfumului de la ultima întâlnire te pîndește până acasă și dincolo de prima baie. Paginile carnetului cu autogaful lui păstrează aroma care ți-a atins părul, care ți-a îmbibat hainele, care a atins paginile poveștii. Este o manifestare firească a vieții, care, deși își consumă cea mai mare parte din sevă în adolescență, continuă și după, în forme modificate de vârstă, de percepte, de gînduri, de idei, de trăiri, de realizări, de firea fiecăruia din noi.
Comentarii