E vremea colindelor. E seara de Ajun. De câțiva ani, am un obicei pe care îl consider firesc și care-mi încarcă sufletul cu o stare identică poveștilor la gura sobei în seara de Crăciun. În seara de Crăciun, fac o listă de colinde dragi mie, aprind luminițele din brad, sting lumina și mă las pradă colindelor care mă smulg din trepidanta lume cu care m-am confruntat pînă atunci. Ascult cu lacrimi în ochi, dar nu pentru că aș fi tristă ci pentru că vocea lui Hrușcă rupe. Sufletul vibrează, tremură, pielea se face de găină. Trăiești povestea colindului, simți bucuria Crăciunului odată cu colindul pe care ți-l cântă "dascălul"din țara de sus. Era o glumă pe net adevărată, aș completa eu cum că dacă Hrușcă răcește, se amână Crăciunul. Și așa e, dragilor! Crăciun fără colindul lui Hrușcă îmi dă fiori, mă simt singură și văduvită de trăirea poveștilor din colindele astea pe care le știu cap-coadă, pe care dacă nu le ascult de Ajun, mă îngrijorez, mă doare chiar. Ascult colinde interpretate de voci care fac sufletul să vibreze.E Crăciun! E o seară de vis, un castel de speranțe se înalță în fiecare suflet de copil, de adult. E Crăciun și îmi hrănesc sufletul cu versuri de colinde, cu voci suave care mă udă de lacrimi, care-mi sclipesc de zâmbet. E o seară ca o poveste și povestea e minunată!
Comentarii