...şi ar fi trebuit să fie duminică, şi ar fi trebuit să am deja starea aceea febrilă de dinainte de emisiune, o aşteptare anume pe care n-o găseşti oricum, oricând. E însă doar un sentiment de neîmplinire, de mâhnire, de revoltă că lucrurile sunt împotriva celor care îşi dedică suflet, mult suflet, pentru cauza lor în care cred, în care sper.
Ascult Top Românesc de ani de zile, am crescut cu emisiunea aceasta, mi-a format gusturi muzicale de calitate. Ştiu, datorită acestei emisiuni, să discern ceea ce este comercial, banal, simplu, fără scoarţă, fără miez, fără rezistenţă de lucrurile cu adevărat importante, faptul că ceea ce se vinde nu e întotdeauna şi calitate, nu e întotdeauna şi piele curată.
Top Românesc mi-a creat relaţii, prietenii, mi-a dat zambet, m-a motivat în ceea ce am făcut. Ascult Radio România Actualităţi de ani de zile, ba chiar aş spune că eram mică, mică de tot şi încă îmi amintesc aparatul acela masiv, de lemn la care ascultam muzică românească.
RRA mi-a format educaţia şi cultura muzicală căci să fim serioşi, unde în altă parte puteam să ascult muzică românească indiferent de anii în care s-a cântat? Exact, la Radio România Actualităţi. Şi atunci, la ce bun să mai ascult acelaşi post dacă totul se schimbă, dacă totul devine acelaşi lucru ca peste tot? Eu ascult RRA pentru că nu mă regăsesc nici în formatul muzical al celorlalte posturi private, nici în modul de prezentare al oamenilor de acolo. Sunt un om deschis schimbărilor, ideilor mari, planurilor, proiectelor de orice fel, însă haideţi să nu copiem, să nu schimbăm de dragul unui trend care nu e întotdeauna ceea ce ţi se potriveşte. Poate şi eu, uitându-mă într-o revistă de modă, mă îndrăgostesc de o rochie pe care n-am unde s-o îmbrac sau nu se potriveşte cu stilul meu, nu-mi vine. Ce fac? O cumpăr doar aşa pentru vitrina dulapului de haine? Clar, nu! Aşa şi aici, de ce să schimbi dacă nu are replică în gustul celor care te ascultă?
Şi apoi, mai e un lucru, RRA e post public de radio, plătim taxe pentru el şi, cu atât mai mult, are obligaţia de a ţine cont de părerile celor care îl ascultă. O vreme îndelungată de timp n-am putut să înţeleg de ce un radio oarecare FM îmi spune cu nonşalanţă la întrebarea mea: de ce pe X nu-l difuzaţi?, ei, bine: ascultătorul nu-l cere, nu-l vrea, iar într-o oarecare discuţie mi s-a spus destul de aprins: e radio privat, Ioana, se dă ce vrea patronul! Atunci, am încetat să mai cer, dar şi să ascult căci am considerat că nu se potriveşte cu aria mea de plăceri şi dorinţe.
Dar la RRA de ce să renunţi la o emisiune ascultată, iubită, o emisiune în care se regăsesc toate generaţiile muzicale, aşa cum e firesc pentru un post public de radio? Sunt încă şocată, dar îmi nutreşte încă speranţa că e doar un vis urât şi vom reveni la normalul pe care l-a trăit RRA. Acum imaginea lui mă dărâmă, îmi dă senzaţia că e un prieten care m-a trădat, un spaţiu în care mă regăsesc mai puţin... Aştept încă să ne reauzim cu bine cu prietenul real RRA!
Comentarii