Dacă aş vrea ceva în mod deosebit în momentul de faţă, ar fi o cantitate considerabilă de pietre cu care să arunc în pereţi. În felul acesta m-aş goli de tensiunea care îmi plesneşte mintea din cauza unora care au senzaţia că din prima poţi fi foarte bun sau cel mai bun sau oricum au senzaţia că ei deţin adevărul absolut şi dreptatea sfântă. Aş vrea să am puterea aceea, greu de crezut că o voi avea, de a trânti uşa sau măcar de a nu mai pleca fruntea când am ce să spun. M-am născut însă prea sensibilă şi prea timidă pentru lumea rea în care trăim! Am crescut prea fraier şi timpul nu m-a învăţat să răspund de sus când am punctul meu de vedere.Prefer să tac şi să ascult ca nu cumva să jignesc. Greşesc! Aplec capul prea mult şi prea jos. Există vreun remediu pentru asta? Sau trebuie să mai înghit multe pastile amare ca să mă trezesc? Punct.
Comentarii